Reportajul mi-a amintit de o intamplare petrecuta in urma cu aproape un an in timpul concediului – treceam cu masina pe un drum secundar la cativa kilometri de Stuttgart, si am vazut la un moment dat un teren cultivat cu flori. Acest teren era situat la marginea drumului, avea 1.000-1.500 mp si nu era ingradit si nici pazit.

Calatoream cu un roman stabilit in urma cu peste 30 de ani in orasul respectiv, iar omul mi-a spus ca in jurul orasului exista cateva astfel de plantatii, iar cei care trec pe acolo pot trage masina pe dreapta, isi pot lua cate flori doresc si lasa banii intr-un fel de aparat de taxat aflat in apropiere.

Mi-a mai spus ca in locul respectiv se plantau flori de cativa ani, iar asta arata ca cel care le planteaza castiga ceva, altfel ma indoiesc ca ar presta munca in folosul comunitatii.

Repet faptul ca terenul era neingradit si nepazit – puteam sa opresc masina, sa iau un brat de flori si sa plec, fara ca cineva sa ma vada. Totusi, in ciuda faptului ca oricine putea lua flori fara sa le plateasca, cei care o faceau erau probabil atat de putini, incat nu daunau afacerii. Asta se numeste normalitate.

Acum, sa ne imaginam ce s-ar intampla daca cineva ar incerca sa faca la fel in Romania: ar planta flori pe un teren la marginea unui oras mare, ar pune un aparat de taxat si ar astepta sa vada cati dintre cei care iau flori le si platesc. Ar merge afacerea?

Desigur, faptul ca unii fura flori de pe spatiul public, sau arunca hartii pe jos, sau asculta muzica la maximum deranjandu-si vecinii, sau fac in general lucruri considerate iesite din limitele bunului simt nu reprezinta o crima, dar din punctul de vedere al evolutiei unei societati, acest tip de gesturi arata zecile de ani care ne despart de tarile civilizate.

Asa arata centrul Timisoarei care trebuie acum pazit cu politia, iar aici puteti vedea reportajul la care faceam referire.

Slovenul si-a dat demisia la o zi dupa austriac. A fost probabil supus unor presiuni foarte mari pentru a face acest gest, insa faptul ca si-a dat demisia cu intarziere poate fi oarecum trecut cu vederea din moment ce si-a dat totusi demisia suficient de repede pentru a nu deveni ridicol.

Cele doua personaje de mai sus nu au acuzat pe nimeni de manipulare, nu au oferit justificari penibile, nu s-au “autosuspendat”, nu au spus ca refuza sa demisioneze pentru ca demisia reprezinta acceptarea faptului ca au gresit, iar ei sunt nevinovati. Pur si simplu au demisionat.

Romanul nu si-a dat demisia. Pentru a arata ca face totusi ceva, s-a autosuspedat din PSD si a devenit independent in PE. In acelasi timp a declarat ca totul nu este decat o facatura a dusmanilor sai, a acuzat The Sunday Times de manipulare, si s-a umplut de ridicol.

Mai mult, gestul sau de a se tine cu dintii de functie aduce Romaniei imense prejudicii de imagine, asta in conditiile in care personajul implicat in acest scandal pur si simplu nu are cum sa iasa basma curata din toata aceasta afacere.

Nu stiu daca A.S. este corupt sau nu – asta vor decide institutiile statului -, insa invocarea prezumtiei de nevinovatie intr-o situatie de acest gen nu mi se pare decat o incercare penibila de a castiga timp in speranta ca mai devreme sau mai tarziu apele se vor linisti, iar scandalul va fi dat uitarii.

Daca ne uitam la modul in care s-au desfasurat evenimentele observam ca cele trei personaje au avut un comportament tipic tarii din care provin. Austria este o tara cu o democratie consolidata, in care criteriile de integritate nu sunt foarte flexibile, Slovenia o urmeaza, iar Romania se afla mult in urma.

Ar trebui sa ne miram ca A.S. are un asemenea comportament, cand ultimii 20 de ani de politica romaneasca reprezinta o perioada extrem de bogata in exemple de politicieni fara onoare si fara caracter?

Face si omul ce a invatat de la altii sa faca….

Astfel, dintre cei 471 de parlamentari, doar 11% sunt femei, procent pe care il mai intalnim doar in Ungaria, in timp ce media UE este de 24%. Mai mult, in 8 dintre tarile membre, procentele trec de 30%, click pe graficul alaturat pentru detalii. Pentru comparatie, in 1990, dupa primele alegeri libere, ponderea femeilor in Parlament a fost de 34%!!.

Nici in ce priveste ponderea femeilor in Guvern nu stam mai bine – doar doi dintre cei 16 ministri sunt femei, ceea ce inseamna 12,5%. In UE media este de 27%, iar in 17 dintre cele 27 de tari membre procentele depasesc 20%, ajungand chiar la 55% in Finlanda si 50% in Spania.

Surprinzator este si faptul ca aceasta evolutie are loc pe fondul majorarii diferentei dintre femei si barbati in ce priveste nivelul de educatie: intre 1991 si 2009, numarul absolventilor in invatamantul superior romanesc a fost de 1,69 milioane, dintre care 963.000 (57%) au fost femei, iar 727.000 au fost barbati, in ultimii ani ponderile ajungand la 60/40%.

Aceasta evolutie a facut ca ponderea femeilor cu studii superioare in totalul populatiei ocupate sa fie mult mai mare decat cea a barbatilor: 18,1% dintre femeile ocupate au studii superioare, procentul in randul barbatilor fiind de doar 13,9%.

Daca discutam despre absolventii de doctorat, intre 2004 si 2009, numarul acestora a fost de 15.985, dintre care 51% au fost barbati, si 49% femei.

Germania este condusa practic de o femeie, la ultimele prezidentiale din Franta, diferenta dintre Segolene Royal si Sarkozy a fost foarte mica, in SUA, Obama a avut multe batai de cap cu Hillary Clinton, iar lista ar putea continua. Pana si Ucraina a avut un prim-ministru femeie.

De ce in politica romaneasca nu exista nici macar o femeie cu sanse reale de a obtine functia de presedinte, sau cea de sef al guvernului? Suntem inca bantuiti de complexul “Elena Ceausescu”?

PS: trebuia sa public articolul de mai sus in data de 8 martie

Cum stau lucrurile de fapt? Romania are cea mai rigida piata a muncii din Uniunea Europeana – angajatii sunt greu de concediat, chiar si atunci cand acestia se dovedesc incompetenti, contractele incheiate pe termen determinat sunt ca si inexistente (detalii aici), iar legea apara in primul rand angajatul.

Partea negativa a acestor prevederi este ca firmele ezita sa angajeze personal in conditiile in care concedierile sunt greu de realizat, iar acest lucru ii afecteaza in primul rand pe tineri si pe someri, respectiv pe cei care au disperata nevoie de un job, dar care, din nefericire, nu sunt membri de sindicat.

Sindicatele

Numarul sindicatelor a crescut constant in ultimii 15 ani, in ciuda reducerii numarului de salariati – in prezent exista aproximativ 8.600 de sindicate, de trei ori mai multe decat in 1996, click pe graficul alaturat pentru detalii.

In acelasi timp, numarul salariatilor a scazut de la 6 milioane la aproape 4 milioane, dintre care jumatate sunt membri de sindicat. Dintre membri de sindicat, mai bine de un milion sunt angajati la stat.

Prin ce s-au afirmat sindicatele de cand a inceput criza? Prin numarul tot mai mare de mitinguri, la care participa un numar tot mai mic de sindicalisti. Avand in fruntea lor de ani de zile aceeasi lideri oportunisti, fara viziune si cu averi a caror provenienta este dubioasa, sindicatele devin din ce in ce mai mult doar o masa de manevra.

Dupa esecul “marilor manifestatii” organizate in 2010, sindicalistii au scos in strada saptamana trecuta cateva mii de angajati ai Dacia, acestia protestand nu impotriva propriului patron (investitor strain si el, dar baiat bun), ci asa, in general, impotriva guvernului si a investitorilor straini care doresc sa transforme Romania in “plantatie”, si pe salariatii romani in sclavi, numai buni sa lucreze pentru 3-4 euro pe ora.

Cum ii pot sindicatele proteja pe muncitori de “sclavie”

Este absolut normal ca sindicatele sa apere interesele muncitorilor, insa cred ca modul in care liderii de sindicat abordeaza problema protectiei este fundamental gresit. Care este cea mai buna protectie pentru un salariat? O lege care sa il apere excesiv, sau propria lui educatie si competenta?

Marele avantaj al capitalismului este ca scoate in evidenta diferentele dintre muncitori, in sensul ca cei mai seriosi si mai bine pregatiti isi vor gasi intotdeauna de lucru, iar cei care doar mimeaza munca vor avea nevoie intotdeauna nevoie de lideri de sindicat care sa le protejeze interesele si sa ii apere de propria lor incompetenta.

Ceea ce nu inteleg multi este ca educatia reprezinta cea mai buna protectie impotriva abuzurilor angajatorilor. Cu cat o persoana este mai bine pregatita si are rezultate mai bune, cu atat va fi mai valoroasa pentru angajator, sau isi va gasi mai usor de lucru atunci cand angajatorul  – din varii motive – decide sa scape de el.

Iar aici nu ma refer in primul rand la cei cu studii superioare si specializari in strainatate, ci la angajatii de pe pozitiile de executie – de la operatorul care lucreaza la banda, si pana la zugravi, mecanici auto sau ospatari.

Economia romaneasca duce o uriasa lipsa de angajati care sa isi faca bine treaba si care sa nu apeleze la concediu medical atunci cand au nevoie de o zi libera pentru a isi vizita rudele de la tara. La urma urmei, Romania se afla in situatia in care se afla nu pentru ca toata lumea isi face bine treaba, ci tocmai pentru ca multi isi “baga picioarele in el job”.

Ce fac sindicatele pentru a creste gradul de educatie al salariatilor? Eu nu am auzit ca sindicatele sa preseze angajatorii sa aloce mai mult bani formarii profesionale, si nici sa preseze statul pentru a imbunatati programele de reconversie profesionala.

Dar, cu cat un angajat este mai bun, cu atat este mai putin dependent de sindicat. Iar daca luam in considerare faptul ca sindicatele din Romania sunt orientate in primul rand catre apararea drepturilor angajatilor din sectorul bugetar, putem trage usor niste concluzii.

La final

Ma uit la dezbaterile care au loc pe marginea noului Cod al Muncii si imi dau seama cat de mult mai avem pana vom ajunge si noi macar la nivelul Poloniei. In Polonia, mai bine de un sfert dintre angajati au contracte de munca pe perioada determinata, fara ca sindicatele de la ei sa spuna ca polonezii sunt sclavii moderni ai Europei. In Spania, Germania sau Olanda situatia este aceeasi.

La noi, sindicatele lupta din rasputeri pentru mentinerea unui “statu-quo” pe piata muncii, desi actualul Cod al Muncii este atat de bun incat Romania are a doua cea mai mica pondere a salariatilor in total populatie (detalii aici), si una dintre cele mai mari ponderi a muncii la negru din UE.

Avem in mod evident nevoie de o mai mare flexibilitate a pietei muncii, iar muncitorii care nu fac fata concurentei trebuie protejati nu prin legi care sa ii apere excesiv, ci prin legi care sa ii ajute sa se ajute.

Practic, daca intre suma cheltuita si cea declarata ca venit exista o diferenta mai mare de 10% sau 50.000 de lei esti invitat sa justifici diferenta. In caz ca nu poti, platesti 16% pe ce nu poti justifica. In acest sens se va infiinta un nou departament in cadrul ANAF, iar inspectorii vor fi consiliati de angajati ai fiscului din SUA si Franta.

Desi vine in cel de-al doisprezecelea ceas, aceasta initiativa este de salutat din moment ce multi romani au strans averi extrem de mari fara sa ii intrebe nimeni cum au reusit. Exista insa doua semne de intrebare:

1. De ce se impoziteaza diferenta cu doar 16%? Sa nu uitam ca, din momentul in care platesti cei 16% averea devine licita, iar provenienta ei nu mai poate fi pusa sub semnul intrebarii, in afara situatiei in care exista probe ca a fost dobandita ilicit.

Astfel, cei care s-au sustras ani de zile de la plata impozitelor vor deveni onorabili platind doar 16%, respectiv cota de impozit valabila pentru cei care au fost corecti. Unde este penalizarea pentru incorectitudine?

2. Din declaratiile sefului ANAF, intr-o prima faza vor fi verificate 200-300 de persoane. Inteleg ca se doreste maximizarea rezultatelor prin canalizarea eforturilor catre cei mai mari evazionisti, insa numarul mi se pare ridicol daca luam in considerare nivelul economiei subterane  – in Romania se invart anual cel putin 20-30 de miliarde de euro pentru care nu se platesc niciun fel de taxe. In acest context, m-as fi asteptat ca numarul celor verificati sa fie de 10 ori mai mare.

Dupa cum spuneam, initiativa este de salutat. Sa vedem care vor fi rezultatele.

Nu conteaza ca Romania este in prezent una dintre cele mai generoase tari din Europa in ce priveste lungimea si remunerarea concediului de maternitate – conteaza doar ca acum autoritatile doresc sa ia inapoi o parte din ceea ce au dat in trecut, iar acest lucru genereaza inevitabil nemultumiri.

In aceeasi nota:

- nu conteaza ca pensiile s-au dublat intre 2005 si 2008, conteaza doar ca inghetarea pensiilor in 2010 si 2011 va scadea puterea de cumparare a pensionarilor, iar acest lucru este perceput de multi drept un mod de a iesi din criza pe spatele acestor oameni.

- nu conteaza ca mai putin de 7 milioane de persoane platesc contributii de asigurari de sanatate, iar 20 de milioane de persoane beneficiaza de servicii medicale. Conteaza doar ca unii dintre cei care pana acum nu plateau pentru aceste servicii, din 2011 vor fi obligati sa cotizeze. Iar asta genereaza inevitabil nemultumiri.

- nu conteaza ca intre 2005 si 2008, numarul bugetarilor s-a majorat cu 30%, iar salariile lor s-au dublat. Conteaza doar ca acum guvernul trebuie sa faca concedieri si sa micsoreze salariile, iar acest lucru nu are cum sa nu genereze nemultumiri.

- nu conteaza ca intre 2000 si 2008, cheltuielile cu asistenta sociala au crescut de 7 ori (in euro). Conteaza ca acum unele dintre ajutoarele sociale trebuie retrase, iar oamenii nu au cum sa nu fie nemultumiti.

- etc.

In general, nu conteaza ca ani de zile guvernantii au aruncat in populatie cu ajutoare, cu scutiri de la plata a tot felul de servicii publice, sau cu mariri nesustenabile de salarii si pensii. Conteaza doar ca oamenii au luat aceste “cadouri” drept bunuri castigate, iar acum, cand guvernul vrea sa le ia inapoi o parte din aceste drepturi, nemultumirea populara este extrem de mare.

In ultimii ani, anormalitatea a devenit normalitate prin perpetuarea ei, iar acum, cand suntem obligati sa intram cu adevarat in normalitate, o percepem drept o anormalitate.

Cum ar trebui sa reactioneze pensionarul de rand cand ii spui ca in anii trecut i-ai marit pensia cu 100%, dar acum trebuie sa ii iei 15% inapoi pe motiv ca i-ai dat prea mult? Ar trebui sa inteleaga si sa accepte fara sa spuna nimic? Nu cred!

Oricine stie ca a da este mult mai simplu decat a lua inapoi, insa acest lucru nu a fost constientizat de cei care ne-au guvernat in ultimii 20 de ani.

Cred ca ar trebui sa ne bucuram ca, in Romania, criza a ajuns la sfarsitul anului 2008, si nu in 2010 sau 2011. De ce? Pentru ca am fost loviti in momentul in care raul nu a devenit ireparabil.

Sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat in 2010 si 2011 daca in 2009 profesorii ar fi primit o crestere salariala de 50%, ceilalti bugetarii o crestere onorabila de 10-15%, daca punctul de pensie ar fi ajuns la 45% din salariul mediu pe economie samd.

Probabil i-am fi depasit pe greci in ce priveste deficitul bugetar.

De obicei, prostia se plateste. Din pacate, cu exceptia PNT-CD, cei care ne-au condus in ultimii 20 de ani tot acolo sus sunt.

Citeste si

1. Cheltuielile cu asistenta sociala – de la 0,75 mld euro in 2000, la 5 mld euro in 2008 si 2009

2. Cum a ajuns in faliment sistemul public de pensii

3. Unde s-au dus banii publici in ultimii 4 ani

4. Cum au evoluat salariile bugetarilor intre 2007 si 2009

5. Cat cheltuie statul cu pensiile pensionarilor invalizi

Din punctul de vedere al manifestatiilor organizate astazi, operatiunea “motiunea de cenzura” a fost un mare fâs. Nici motiunea nu va trece, nici presiunea strazii nu a fost insuportabila, dovedind inca odata incapacitatea opozitiei de a profita de nemultumirea evidenta a populatiei.

Guvernul a taiat salariile a peste un milion de oameni, a concediat bugetari, a inghetat si recalculat pensiile, a condus tara asa cum a condus-o, iar sindicatele si opozitia abia daca pot scoate cateva zeci de mii de oameni in strada!

Sa ne amintim ca, in urma cu cateva luni, Grecia a fost paralizata de greve, iar milioane de persoane au iesit in strada pentru a protesta impotriva masurilor luate de guvernul elen. La fel au facut si milioane de spanioli. Sa nu uitam nici de milioanele de francezi care au iesit in strada pentru a se impotrivi cresterii cu doi ani a varstei de pensionare.

In comparatie cu tarile mentionate mai sus, presiunea exercitata asupra guvernului de catre opinia publica din Romania este egala cu zero barat. In plus, ceea ce s-a intamplat in astazi arata doua lucruri:

- influenta sindicatelor este pe duca, singurul loc de joaca pe care liderii sindicali il mai au fiind sectorul bugetar. Anii de zile in care presa a relatat despre averile acestor lideri (averi a caror provenienta este extrem de discutabila) incep sa produca efecte, miscarea sindicala fiind acum condusa de persoane compromise, in care sindicalistii nu mai au incredere.

- daca nici macar cea mai grava criza din ultimii 20 de ani nu ii scoate pe oameni in strada, inseamna ca nivelul de dezamagire a ajuns atat de jos, incat populatia nu mai are incredere in nimeni si nimic. Nici in putere, nici in opozitie, nici in sindicate. Iar asta este grav!

Atunci cand un guvern greseste, opinia publica trebuie sa ia atitudine. La noi, aceeasi sindicalisti sunt plimbati cu autocarele de la un miting la altul, iar cei care au protestat astazi in Bucuresti nu reprezinta opinia publica, ci doar o mica parte din ea.

Unde sunt bucurestenii? Unde sunt sutele de mii de bucuresteni nemultumiti de politicile guvernului? De ce nu au iesit in strada pentru a isi manifesta nemultumirea?

Nu ies pentru ca stiu ca nu are rost! Un sondaj publicat recent arata ca doar 10-15% dintre romani mai au incredere in Parlament, Guvern sau partidele politice – probabil doar membrii de partid mai cred in cei care ne conduc.

Iar in aceste conditii de ce sa protestezi? Doar pentru a cere inlocuirea lui X cu Y?

Din cauza vremii nefavorabile, Revolutia se amana.

PS: in Timisoara este soare.

Citste si: Tirania prostanacilor

Din cate am inteles, “greseala” va fi reparata prin adoptarea unui alt act normativ prin intermediul caruia deciziile luate marti vor fi anulate, insa aceasta intamplare a dat apa la moara opozitiei si televiziunilor, care nu au rata ocazia de a sustine inca odata ca cei de la putere lucreaza impotriva romanilor din moment ce nu sunt de acord cu marirea pensiilor si scaderea pretului la alimente.

Cu alte cuvinte, era sa traim si noi ceva mai bine, insa unii nu vor. Dincolo de disputele politice insa, cred ca merita spuse urmatoarele trei lucruri:

1. In mod evident, parlamentarii nu isi merita salariul. Initial, credeam ca actele normative votate din greseala sunt niste legi stufoase, pe care oamenii nu au apucat sa le citeasca inainte de a le vota. Gresit! Dupa cum se poate verifica aici si aici, cele doua legi sunt compuse din cate doua fraze care se intind pe jumatate de pagina.

Cata lipsa de interes poate sa manifeste un parlamentar fata de propriul job din moment ce isi exprima votul fara sa stie ce voteaza?

2. Ulterior votului din Parlament am vazut dezbateri in care problema se punea in felul urmator: “era sa traim si noi mai bine, dar puterea si-a dat seama de greseala”.

Multi au probabil impresia ca nivelul de trai poate creste peste noapte, cu conditia sa vrea si guvernul (oricare ar fi el). Adica, noi traim prost, dar de maine guvernul poate schimba situatia marind salariile si pensiile, si/sau reducand preturile. In acelasi sens, guvernul ar putea dubla de maine salariul minim pe economie de la 600 la 1.200 de lei, imbunatatind astfel semnificativ nivelul de trai al celor mai prost platiti dintre romani.

Din nefericire, economia nu functioneaza asa. Teoretic, impactul bugetar generat de cele doua masuri (1 mld. euro) poate fi acoperit luand bani din alta parte. Practic, aruncarea cu bani in consum in conditiile in care cheltuielile pentru investitii au fost si asa reduse semnificativ reprezinta una dintre cele mai proaste masuri pe care cineva la poate lua.

3. Scaderea TVA de la 24% la 5% i-a determinat pe unii sa spuna ca pretul alimentelor se va reduce semnificativ. Nimic mai fals!

In primul rand, la produsele de panificatie evaziunea fiscala este uriasa (60-70% din piata este nefiscalizata), astfel ca variatia TVA nu va avea o influenta semnificativa asupra preturilor. Situatia este similara si in cazul pietei carnii si a produselor lactate.

In al doilea rand, ar fi bine sa ne amintim ca de cateva saptamani se discuta intens despre o posibila majorare a pretului alimentelor cu 20-30%. Daca TVA se reduce, este extrem de simplu pentru producatori si comercianti sa spuna “reducerea TVA abia compenseaza cresterile de pret care ar fi avut loc oricum, asa ca preturile raman in general acelasi”.

Una peste alta, aceasta experienta ne-a demonstrat inca odata cum se face politica in Romania si cat interes manifesta politicienii pentru discutiile din Parlament.

Care a fost concluzia? Concluzia a fost ca o ducem prost – romanii castiga mult mai putin decat altii, desi costul vietii nu este cu mult diferit fata de cel din alte tari. Nu am vazut insa niciun fel de comparatie intre rezultatele muncii noastre si rezultatele muncii nemtilor sau francezilor, comparatie care sa arate daca meritam sau nu salarii mai mari.

Profesorii cer salariile mai mari, cadrele medicale la fel, functionarii din administratie cer si ei lefuri mai mari, iar sindicatele cer majorarea salariului minim pe economie pentru a mai creste putin nivelul de trai al muncitorilor din fabrici si uzine. In esenta, aceste cereri nu sunt deplasate – toata lumea vrea sa castige mai mult si sa traiasca mai bine.

Ne intrebam insa ce facem noi pentru a obtine salarii mai mari? Cat de des am auzit expresii de genul “muncesc pe masura banilor pe care ii primesc”? Cu alte cuvinte, muncim prost pentru ca suntem platiti prost, insa nu ne gandim ca suntem platiti prost tocmai pentru ca muncim prost.

Mai departe – cu cat castigam mai putin, cu atat muncim mai putin, dar cu cat vom munci mai putin, cu atat vom castiga mai putin. Din acest cerc vicios nu vom putea iesi decat in momentul in care ne vom schimba mentalitatea. Atat timp cat muncim prost, o sa castigam prost!

Trebuie sa intelegem ca banii nu se fac “facandu-ne ca muncim”, ci chiar muncind. Nu exista tara saraca dar cu un popor harnic si conducatori competenti, la fel cum nu exista o tara bogata dar cu un popor lenes si conducatori incompetenti.

Sindicatele din educatie spun ca in Franta salariile sunt de X ori mai mari decat in Romania, insa uita sa spuna ca Romania se claseaza in mod constant pe ultimul loc in Europa la testele internationale, iar piata meditatiilor depaseste 300 mil. euro anual.

Sindicatele din Sanatate cer pe buna dreptate salarii mai mari, insa uita sa spuna ca, in spitale, platile informale se ridica la jumatate de miliard de euro anual, iar multe cadre medicale conditioneaza acordarea de asistenta de primirea unor sume de bani.

In administratie se intampla acelasi lucru – economia subterana a ajuns la 30-35% din PIB pentru ca cei de la ANAF si Garda Financiara nu si-au facut treaba, nu pentru ca au fost foarte performanti.

Nici in mediul privat lucrurile nu stau altfel. Cine a lucrat in multinationale stie ca productivitatea muncitorului roman este departe de cea a unuia din vest, desi vorbim despre aceeasi companie si aceleasi procese tehnologice. De ce? Pentru ca nu avem atitudinea si mentalitatea neamtului, sau a francezului, sau a olandezului.

Romania se afla in situatia in care se afla tocmai pentru ca noi nu ne facem treaba, indiferent ca jobul nostru este in presa, pe santier, la catedra sau in Parlament. Daca muncitorul roman ar produce intr-o ora un numar egal de suruburi cu cel produs de un muncitor german, ar avea si el salariul muncitorului german. Daca un profesor roman ar avea gradul de pregatire si rezultatele unui profesor francez, ar avea si el un salariu similar.

Acest timp de logica se aplica in orice domeniu – nu suntem cea mai saraca tara din UE pentru ca altii ne-au adus aici. Noi singuri ne-am ingropat, iar acum dam vina pe altii pentru asta.

Iar incompetentii care ne-au condus in ultimii 20 de ani nu ar fi ajuns niciodata in pozitiile respective daca noi ne-am fi facut bine treaba.

Din cauza asta avem salariile pe care le avem, si traim asa cum traim.

PS: in aceeasi nota – cu cat politicienii fura mai mult din banii contribuabililor, cu atat contribuabilii fura mai mult de la stat. Unde o sa ajungem in ritmul asta?

Cu toate acestea, tinerii isi doresc mai mult ca oricand sa devina jurnalisti. Astfel, conform datelor centralizate de Eurostat, intre 1999 si 2008, numarul studentilor la Jurnalism si Comunicare a crescut de la 5.200 la peste 20.000, iar numarul absolventilor de la 1.000 in anul 1999, la peste 6.000 in 2008*, detalii mai jos, click pe grafic pentru marire.

Mai mult, in 2009 si 2010 probabil ca numarul studentilor a crescut din moment ce la aceasta specializare concurenta a fost foarte mare.

Dintre tarile membre UE, cei mai multi studenti la Jurnalism si Comunicare ii are Italia, respectiv 53.000, Romania clasandu-se pe locul sase, la o distanta destul de mica de Germania (25.700), Franta (30.000) sau Spania (27.000), tari cu o populatie de 2-4 ori mai mare.

Iar pentru  a avea o imagine completa, sa spunem ca in acest domeniu lucreaza in prezent aproximativ 36.000 de salariati (publishing + productie audio-video, sursa INS).

Unde se vor angaja cei 20.000 de tineri care vor termina facultatea in urmatorii 3-4 ani? Cum isi vor gasi ei de lucru, in conditiile in care pe piata exista deja multi jurnalisti cu experienta ramasi fara job in urma restructurarilor din presa?

Aceasta situatie ma face sa ma intreb ce ii determina pe tineri sa aleaga o cariera in presa, in ciuda faptului ca numarul locurilor de munca este extrem de limitat, iar salariile de inceput sunt extrem de mici? Mai mult, ma intreb pe ce baza universitatile scot la concurs (termenul de concurs este impropriu din moment ce se intra doar cu BAC-ul) un asemenea numar de locuri, numar care nu are nimic in comun cu realitatea de pe piata muncii?

Si pentru ca tot vorbim despre jurnalism…

Incep sa cred ca m-am angajat la Antena 3 pe post de furnizor de continut. Dupa ce acest post de televiziune a difuzat (si/sau publicat pe site) fara sa mentioneze sursa, materiale pe baza informatiilor publicate aici, si aici, si aici (datele din acest ultim articol au reprezentat unul dintre cele mai importante subiecte ale zilei la A3), ieri au copiat si acest articol despre alimente, incropind un material in care erau repetate practic toate cifrele publicate de mine, fara sa se aduca nimic in plus.

Acest subiect a fost dezbatut pe larg in emisiunea “Editia de pranz” difuzata de la 15.00, materialul fiind reluat si de Moise Guran in Bizbazar. Cei de la A3 au facut si un grafic, vezi alaturat (originalul aici).

In plus, au tot repetat ca “Romania are cea mai scumpa mancare din UE raportat la salarii”, ceea ce este gresit. Raportat la salarii, cea mai scumpa mancare o are Bulgaria, tara in care salariul mediu este cu ~30% mai mic decat in Romania, iar mancarea cu 3% mai scumpa.

Nu mi-am propus sa discut din nou despre faptul ca televiziunile fura de pe bloguri, pentru ca imi este mie jena de ceea ce se intampla. Ma intreb insa – ca tot am scris despre viitorii jurnalisti -, ce au acestia de invatat de la cei care acum isi fac un obicei din a fura stiri de la altii, si de a le difuza pe post de stiri realizate in “regie proprie”?

Ce rost mai are sa angajezi sau sa formezi jurnalisti buni, capabili sa genereze un continut de calitate, cand poti angaja pe salarii mizere tineri care sa copieze stiri/analize aparute pe diverse alte situri, din moment ce acestea pot fi luate si insusite pe gratis?

Nu conteaza ca se numesc A3, RTV sau PRO TV, televiziunile romanesti perpetueaza acest tip de practica, modul lor de operare fiind insa incompatibil cu statutul pe care aceste institutii doresc sa il aiba. Cum pot sa ceri respect, daca tu la randul tau nu respecti munca altora?

*2008 a fost un an in care au absolvit doua promotii (s-a implementat structura Bologna, respectiv invatamantul de 3 ani), astfel ca cifra absolventilor a fost artificial umflata. Insa, daca luam in considerare numarul studentilor, probabil ca in 2009 si 2010, numarul absolventilor a depasit 5.000/an.