Blogroll

ARHIVA

Economie Publicat la 11.12.2008 62 comentarii

Noua taxa auto – o idee buna aplicata prost

Sunt unul dintre cei care considera ca importul de masini second hand trebuie suprataxat si asta din doua motive: unul ar fi sprijinirea industriei autohtone, iar al doilea ar fi evitarea transformarii Romaniei in cimitirul auto al Europei.

In ultimii doi ani, guvernul s-a jucat cu aceasta taxa de enspe ori, reusind sa scoata din sarite pe toata lumea. La inceput, in obisnuitul mod heirupist caracteristic tuturor guvernarilor din ultimii 19 ani, a reglementat taxa auto fara sa se consulte cu UE iar rezultatul a fost modificarea acesteia peste numai cateva luni.

Acum, ingrijorat de scaderea vanzarilor de masini noi, guvernul a scos rapid o ordonanta de urgenta prin care a triplat peste noapte taxa de inmatriculare pentru masinile vechi, ajungandu-se ca pentru unele masini, valoarea taxei sa depaseasca valoarea masinii.

Aceasta ordonanta de urgenta va intra in vigoare peste doar cateva zile, ceea ce a generat cozi de sute de persoane in fata ghiseelor serviciilor de inmatriculare din toata tara, oamenii asteptand ore intregi sa isi depuna dosarele pentru a evita plata noii taxe.

Dupa cum am mai spus, sustin aceasta taxa si cred ca banii obtinuti pot fi folositi in programul “rabla”, respectiv pentru impulsionarea vanzarilor de masini noi, dar modul in care autoritatile au ales sa o implementeze ii umple de ridicol pe initiatori si ii umileste pe cei care acum se calca in picioare in fata ghiseelor.

In ceea ce ii priveste pe cei care lupta impotriva acestei suprataxari, sunt si nu sunt de acord cu ei – sunt de acord cu cei care si-au cumparat masinile inainte de majorarea taxei dar nu au apucat sa le inmatriculeze si care acum, pe buna dreptate injura autoritatile ca au schimbat regulile in timpul jocului, dar nu sunt de acord cu cei care injura guvernul doar pentru ca aceasta noua reglementare ii pun in imposibilitatea de a-si cumpara o masina, neavand bani de taxa.

Eu cred ca orice om cu scaun la cap isi cumpara o masina in momentul in care isi permite una, iar autoritatile nu ar trebui sa faca protectie sociala prin acordarea de facilitati cumparatorilor de masini la mana a doua (ba dimpotriva), ci trebuie sa ii ajute in primul rand pe care care isi permit o masina noua. Numai ca multi dintre cei care acum ridica pumnul importiva guvernului, fac parte dintre cei care isi cumpara masina “de toti banii” iar mai tarziu fac foamea pentru ca taxa, benzina si asigurarea i-au lasat lefteri.

Cei care nu au bani de taxa de fapt nu isi permit o masina, iar atunci cand nu iti permiti ceva dar vrei sa ai, muncesti mai mult, nu ceri guvernului sa te ajute.

Pe de alta parte, nu este obligatoriu sa ai masina, poti calatori la fel de bine si cu trenul, metroul sau tramvaiul dar unii romani nu vor sa se amestece cu prostimea pentru ca le dauneaza grav intelectului…

PS: Tot astazi am aflat si dimensiunile dezastrului: in luna noiembrie, au fost cumparate 54.802 autovehicule, dintre care 41.087 au fost masini la mana a doua si doar 13.715 noi. Dacia a scazut cu 60%, Skoda cu peste 50%, VW cu 40%..etc. Comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, inmatricularile de masini noi au scazut de la 29000 la 14000 iar inmatricularile de masini vechi au crescut de la 14000 la 41000.

Pentru cei care cunosc cat de cat economie, aceste cifre vor face noua taxa mai usor de inghitit avand in vedere consecintele economice pe care le poate genera cresterea importului de masini SH in acelasi ritm.

Tot despre taxa vorbeste si Catalin

Share

Tags: , , ,

62 comentarii

  1. Blogoree bligg
    11.12.2008, 11:23 pm

    Articol t?u a fost ad?ugat pe Bligg…

    Mul?umim. Articolul t?u a fost ad?ugat pe Blogoree bligg! Vizitatorii t?i te pot vota la http://www.blogoree.ro/Altele/Noua_taxa_auto_o_idee_buna_aplicata_prost...

  2. Draga stolo
    12.12.2008, 12:19 am

    Nu sunt de acord cu taxa pt ca si oamenii cu mai putini bani trebuie sa aiba dreptul la calitate, chiar daca este la SH! Insa trebuie limitata “samsaria”! Eu consider masura asta si cea cu amanarea majorarii pensiilor, o razbunare a tariceanului pt ca nu a avut destule voturi :-) .

  3. khris
    12.12.2008, 12:23 am

    @draga stolo: calitate pe bani putini nu se prea poate, iar cele mai multe masini SH care se inmatriculeaza sunt jafuri, de ce sa nu recunoastem. Dar romanul daca are 5000 eur in buzunar isi cumpara masina de 7000 cu 2000 imprumutati in loc isi cumpere una cu 4000 iar 1000 sa puna deoparte pentru zile negre.

  4. Draga stolo
    12.12.2008, 12:52 am

    Ba se poate! Tu zici asa din perspectiva unuia care se plimba intr-un VW vechi de max 2 ani, bravo tie! Insa nu toti au posibilitatea. Faptul ca ar trebui interzisa inmatricularea masinilor mai vechi de 10 ani este partea a doua si cred ca ar fi mult mai ok. Cred ca un VW de 8 ani este mai fiabil decat o dacia de 5!

  5. Cat costa sa te faci de cacat la TV » visurat.ro
    12.12.2008, 2:08 am

    [...] O parere despre muia ce ne`o luam. de pe [...]

  6. lovingvama
    12.12.2008, 2:29 am

    Eu tocmai trec prin situatia asta si mâine ma duc sa-mi înmatriculez masina. Am salvat articolul tau în bookmarks, pentru ca mi se pare ca argumentele prezentate de tine nu au un suport real (gen “de ce sa nu recunoastem”) si vreau sa-ti prezint niste contra-argumente sa-ti schimbi parerea, macar partial.

  7. lovingvama
    12.12.2008, 2:29 am

    Nu stiu de ce blogul tau nu suporta diacritice, dar e naspa faza. Sper sa intelegi ce-am scris.

  8. Nobody
    12.12.2008, 8:53 am

    De ce eu cetatean roman si european sunt obligat sa cumpar masina nou nationala?
    De ce exista discriminare intre masini produse RO si EU?
    De ce ar trebui sa cumpar o masina romaneasca scumpa si proasta sau cel putin o masina noua? Si nu ne lua cu “daca nu ai bani circula cu transportul in comun” … pentru ca nu ai habar de situatia individuala iar ca solutie generala circula dumneata cu autobuze de acum 30 de ani care polueaza ca naiba in care pute a motorina si e jegul vindecat.
    Studiaza problema si vezi ca , ce poti aplica undeva … in alta parte nu ai cum.
    Cu respect si stima , de unde se agata harta in cui , va salut!

  9. Khris
    12.12.2008, 9:11 am

    @draga stolo: am un logan de trei ani in care nu aim investit un leu in afara celor trei revizii anuale, deci nici vorba de VW :-)

    @lovingvama: sunt convins ca altii au alte pareri, de asta discutam pe toate blogurile si forumurile…insa daca tu ti-ai cumparat masina inainte de intrarea in viguare a noii taxe iar acum esti in situatia de a o plati, nu este corect. Astept argumentele tale.

    @nobody: nu te obliga nimeni sa cumperi o masina noua dar trebuie sa te gandesti la faptul ca fiecare guvern trebuie sa protejeze economia nationala. Daca lucrurile vor continua in ritmul asta, probabil ca jumatate din locurile de munca din industria auto vor dispare…merita sa te gandesti si la asta.
    Sunt de acord ca “mijloacele de transport in comun” arata cum arata, dar si eu le folosesc, desi am masina. De multe ori ajung mai repede in oras cu tramvaiul decat cu masina, mai ales in timpul zilei.

  10. mArius
    12.12.2008, 9:57 am

    Daca industria auto autohtona nu e competitiva tu o sprijini ? Doar pt ca e autohtona ? Cat crezi ca rezista un producator necompetitiv pe piata libera europeana ? Chiar si protejat.
    Nu e mai bine sa ii lasi sa simta pe pielea lor ca nu sunt competitivi si sa se invete sa faca masini mai bune si ieftine ? Nuuuu….
    Foarte frumos.
    Cel mai bun sprijin e piata. Ea ii cerne pe producatori si ii lasa pe cei mai buni.
    Ce-ar fi sa facem si noi cum fac americanii ? Sa dam subventii la Dacia ?
    “evitarea transformarii Romaniei in cimitirul auto al Europei.” ???
    Pai asta nu s-ar intampla daca s-ar elimina spaga de la RAR si ITP-uri.
    Asa facem noi, romanii: daca nu suntem in stare sa facem un lucru cum trebuie il eliminam cumva. Exact asa au facut si in Pitesti cu maxi-taxi-urile. Soferii erau un dezastru, mergeau ca dementii si, in loc ca politia sa isi faca treaba, le-au scos.
    Ai o gandire protectionist-comunista…frate, pe ce lume traiesti ? Daca ai avea 50 de ani as mai crede, dar banuiesc ca esti tanar…
    De-aia e tara asta asa, pt ca astia tinerii tot gandire comunista au…..

  11. mArius
    12.12.2008, 10:02 am

    A…hai sa punem taxe si pe mancare, ca mor producatorii romani ca nu sunt in stare sa produca eficient ( sa nu imi spui ca rosia romaneasca e mai gustoasa decat cea turceasca, ca nu mai e de mult asa. ). Si pe carne. Pe tot, sa protejam economia autohtona…adica ineficienta ei. Eventual sa facem si un zid, sa nu cumva sa intre vreun roman in somaj pe motiv de ineficienta, Doamne fereste…

  12. khris
    12.12.2008, 10:13 am

    Marius: toate tarile isi protejeaza interesele economice – probabil ai auzit ca UE a stabilit o valoare maxima pentru importurile de textile din China, si asta pentru ca producatorii europeni erau impinsi spre faliment de importurile ieftine care veneau de acolo. Mai sunt si alte cazuri, putem discuta

    Cat priveste orientarea mea, sunt de dreapta nu de stanga, deci in nici un caz nu am o gandire comunista.

  13. altauprieten
    12.12.2008, 11:10 am

    ‘Draga stolo’ a punctat ca samsaria tre taxata si astfel limitata. Cred ca alegerea libera in fct de criteriile personale nu tre ingradita – dr cam asta face taxarea iminenta( *3 … e vreun algoritm la mijloc ? ) . Si dezbaterea autohton vs. ne~ e chiar neproductiva si inutila. Pt fortat comparatia: asculta cineva exclusiv muzica autohtona, ca sa incurajeze ‘industria’ nationala ?! …. Dar sa fii ‘obligat’ ? Cineva sa reglementeze, cenzureze aspectula asta ? pt. mai toata lumea !??

  14. Sabotor
    12.12.2008, 11:19 am

    Ai dreptate, cu o singura exceptie – atunci cand faci referire la “dezastru”. Acest “dezastru” are alta cauza. Bancile acorda mai greu credit, apar stiri alarmiste referitoare la criza financiara, asa ca oamenii nu se inghesuie sa-si cheltuie banii pe o masina noua si in plus, gandeste-te, in ultimii ani numarul masinilor noi inmatriculate a crescut extrem de mult – Romania era una din tarile cu cea mai mare crestere a numarului de masini noi inmatriculate. Au crescut pentru ca a crescut si nivelul de trai, asa ca tot mai multi oameni au avut posibilitatea sa-si schimbe masina veche cu una noua. Dar masina asta noua nu o schimba din nou dupa un an, ci macar 5-6 ani se folosesc de ea, nu? Asa ca am ajuns in situatia in care cei ce au avut suficienti bani sa-si cumpere o masina noua (sau au obtinut un credit) si-au cumparat deja. Restul si-au luat o masina veche. Iar treaba cu “protectia productiei autohtone” e gargara. Taxa nu e decat o masura disperata de a mai scoate niste bani, probabil pentru a acoperi cateva din promisiunile electorale, sau cine stie pentru ce. Nu de alta, da’ nu inteleg de ce alte state nu simt nevoia sa protejeze productia autohtona – in Cehia nu ai nici o taxa de prima inmatriculare, desi Skoda se confrunta cu oarece probleme si umbla vorba ca vor fi si niste disponibilizari.

  15. mArius
    12.12.2008, 11:25 am

    ” probabil ai auzit ca UE a stabilit o valoare maxima pentru importurile de textile din China, si asta pentru ca producatorii europeni erau impinsi spre faliment de importurile ieftine care veneau de acolo. ”
    Si daca ei fac asta inseamna ca e bine ?????? :) )))))))))))))))

  16. khris
    12.12.2008, 11:33 am

    @Sabotor: sunt de acord ca problema protejarii sau nu a industriei autohtone este discutabila dar, desi este adevarat ca in ultimii ani vanzarile de masini au crescut foarte mult iar acum avem nevoie de o reasezare a pietei, la fel de adevarat este ca si investitiile au crescut, iar acum, cand piata scade, o mare parte din aceste investitii nu mai produc nimic. In conditiile astea este normal ca cei care au investit atatia bani sa faca presiuni la guvern pentru a isi proteja interesele.

  17. khris
    12.12.2008, 11:35 am

    @Marius: daca ne punem acum sa reinventam roata nu stiu unde ajungem. Nu spun ca este bine sau rau, spun doar ca ii inteleg pe cei care au investit o gramada de bani in industriua auto si care acum preseaza guvernul sa le protejeze interesele.

  18. catalin
    12.12.2008, 11:48 am

    Dragilor,
    ma bag si eu in seama din nou!
    Am o batrana Dacie din 1998, cu 90.000 km. Anul asta am bagat in ea 4000 RON, pentru simplul motiv ca am nevoie de masina si d-ei nu a implinit venerabila varsta de 12 ani sa o pot trimite la plimbare. Asadar, cu 4000 Investiti+3000 prima de casare, as fi avut aprox. 2000Euro. La banii astia as fi putut sa-mi iau din germanica un golf II sau un escort, din aceeasi generatie cu batrana doamna.
    Dar… adusul in tara, taxa de inmatriculare, o verificare in service cu ceva raparatii, m-ar fi dus la dublarea investitiei.
    Si pentru ce? Pentru a pleca la fiecare drum cu grija ca daca ma lasa?
    Eu personal zic nu multumesc, aducandu-mi aminte ca vreme de 5-6 ani, chiar asa proasta cum e batrana doamna, nu am bagat bani in ea, nu m-a lasat pe marginea drumului peste noapte. (in cel mult 10 minute a oprit un sofer si in 20 minute m-a ajutat s-o repar, astfel incat sa plec acasa. Tin minte ca mi s-a rupt cablul de acceleratie, l-am legat cu sfoara, am deschbis capota si am mers accelerand “la haturi/la mana” Am ajuns in primul oras si la o dugheana de tabla de pe trotuar, pe care scria piese auto am gasit cablul necesar).
    Asadar, macar pentru evitarea disconfortului merita o masina noua. (disconfort ca fieru-i fier, diconfort ca nu gasesti piese compatibile 100% de la un capat de linie – de fabricatie – la altul,etc.).
    Parerea mea este ca daca iti permiti sa tii o rata si ai 2000 de Euro, ia-ti nene masina noua!
    Daca nu, ia nene tramvaiul!
    Am avut ocazia sa merg prin 2003-2004 in Bulgaria, de cateva ori si am fost mandru ca sunt Roman vazind diferebnta dintre parcurile auto…
    M-am bucurat si ultimii doi ani vazand troacele incarcate pr traillere de Bulgaria.
    Hai sa tinem un pic la mandria noastra, macar daca nu ne pasa de sanatatea noastra (si a copiilor).
    Si inca ceva, fara sa fiu mare analist… Dor ce am vazut la televizor (radeti de mine la stirile PROteve) in marea majoritate a cazurilor, accidentele grave au implicat un autoturism nou si unul vechi!
    Parerea mea!

  19. catalin
    12.12.2008, 11:50 am

    PS primii 5-6 ani si nu ultimii din viata dumneaei… :)

  20. Zimbrul
    12.12.2008, 12:31 pm

    Ce masini second hand zici tu acolo? Cand am fost in Romania asta vara am vazut Buc plin de masini noi. Dar sunt de acord cu tine, e bine sa-ti iei masina noua. Masinile noi sunt mai confortabile cand e sa stai cateva ore in trafic, nu-ti amorteste kuru’ in scaun.

    “…unii romani nu vor sa se amestece cu prostimea pentru ca le dauneaza grav intelectului….” pai mi se pare normal la traficul din Bucuresti sa zicem sa ai masina ta personala: stai ore in trafic. de ce ai merge cu metroul?

  21. catalin
    12.12.2008, 12:43 pm

    pt. zimbrul
    daca ma intrebi pe mine despre ce masini SH vorbesc, ma refer la cele din provincie.
    Ca-ti amorteste sau nu ceva e o alta discutie… Dar eu unul am doi prieteni care au murit in accidente de circulatie si din pacate in urma unor tamponari cu “rable”
    Iar accidentele grave se petrec tot in provincie – in special inafara localitatilor, si in mare parte se datoreaza diferentei de viteza dintre o masina noua moderna si un SH de 10 ani.
    Daca nu mi te-ai adresat mie, scuza-ma si te rog ignora-mi comentu’.

  22. Zimbrul
    12.12.2008, 1:10 pm

    M-am adresat in general despre masinile second hand. Imi pare rau sa aud ca ai pierdut doi prieteni in accidente de masina dar asta e alta problema a Romaniei: soferi prosti (neexperimentati) si masini ori prea rable ori prea puternice. Daca pui un pustan de 20 de ani (2 ani experienta?) la volanul unui BMW care duce pana la 200kmh+ sigur va rezulta un accident.
    Adevarul este ca majoritatea masinilor second hand din Ro sunt foarte nesigure, reviziile tehnice (ca si permisele de conducere) se dau pe bani asa ca…

  23. catalin
    12.12.2008, 1:14 pm

    da,
    cu tristete,… tot ce spui e adevarat!

  24. mArius
    12.12.2008, 1:26 pm

    Si eu ii inteleg pe cei care preseaza guvernele pentru interesele lor, dar nu sunt de acord cu ei. Interesul meu primeaza.
    Pentru ca ei au facut si fac milioane si milioane de euro profit mergand chiar cu oferte neadecvate pietei.
    Cei care pierd suntem noi, clientii.
    “Nu spun ca este bine sau rau” Pai ar cam trebui sa spui, ca de-asta avem opinii.
    Iar cu reinventatul rotii, cred ca se vede de pe luna ca pe Pamant, la ora asta, roata trebuie reinventata, ca uite unde am ajuns.

  25. khris
    12.12.2008, 1:35 pm

    @Mircea: pentru autoritati nu primeaza interesul tau sau al meu ca indivizi, ci interesul nostru ca natie. Tocmai de aceea sunt atat de multe discutii legate de taxa asta – pentru ca fiecare se gandeste doar la el si la binele lui. Dar in cazul asta, binele tau poate insemna somaj pentru altii, ceea ce schimba putin lucrurile.

  26. mArius
    12.12.2008, 3:08 pm

    1.Pentru autoritati, primeaza interesul unor cercuri de putere, daca ma iei cu basme cu interesul natiei…
    Oricum, interesul nostru ca natie nu inseamna sprijinirea unor companii neeficiente, chiar si cu pretul unor disponibilizari.
    Criza asta tocmai de la asa ceva a plecat.
    Au fost sprijnite/mascate niste afaceri care nu aveau sorti de izbanda. (imobiliare, credite).
    2.Hai sa nu o dam in tragic. Peste tot in lume oamenii isi pierd/schimba joburile. Numai la noi e ceva catastrofic. Ne asteptam sa lucram in acelasi loc toata viata si cand suntem in pericol de a ne pierde jobul parca ar fi venit tsunami-ul peste noi si, bineinteles, ne prinde nepregatiti.
    Cred ca trebuie sa invatzam ca nimeni nu e de inlocuit si ca nu exista job-uri pe viata.
    Trebuie sa ai lipsuri mari de gandire daca lucrezi la Dacia, sa vezi ca vanzarile cresc exponential de la an la an si sa nu iti dai seama ca ceva nu e in regula si ca la un moment dat balonul se va sparge. Nu trebuie sa fii specialist, trebuie doar sa te uiti in jurul tau si sa privesti lucrurile in perspectiva.
    Dar noi, ca romani ce suntem, ne gandim doar la “plinul” pe care il facem in fiecare luna la hypermarket.
    Cred in Romania sunt multi oameni prosti ( ca de-aia o ducem asa de “bine” ), multi oameni care nu sunt interesati decat de ziua de maine, multi oameni care asteapta de la stat totul.
    Pentru ei trebuie o palma tare peste ceafa.

  27. mArius
    12.12.2008, 3:09 pm

    Da, e clar, trebuie sa imi fac blog. :)

  28. DUHUL
    12.12.2008, 3:17 pm

    Eu zic ca scaderea taxei auto pentru masinile second a fost buna pentru o perioada, i-a convins pe multi care ii cunosc sa renunte in sfarsit la rablele din dotare, in spetza Dacii si alte vechituri care scoteau in primul rand un fum infernal. Ii vad azi cu un golf 3,4 si alte masinute care de bine de rau au un euro 2-3. A ajutat si tinerii care ar fi vrut o masina cat de cat dar la bani putini ..ce sa iei, daca nu second.
    Pe termen lung insa, trebuie incurajata puternic vanzarea de masini noi, cresterea primei de casare, impozite anuale mai mari pt masinile vechi si chiar si hulita taxa sa fie destul de mare pentru masini cu adevarat vechi . Toate in folosul nostru in cele din urma.

  29. Comentez eu
    12.12.2008, 3:21 pm

    Absolut de acord cu tot ceea ce ai scris.

    In prima perioada dupa 1 ian 2007, cand noi aveam taxa, iar bulgarii nu, la noi s-au cumparat multe autoturisme, ceea ce se vede. In Bulgaria, intr-o singura zi am depasit mai mult de 10 autotrenuri incarcate cu masini second-hand cumparate din Italia. Si erau cazaturi, nu masini bune. De altfel, mai mult de 90% dintre masinile noi intalnite pe drum erau inmatriculate in Romania.

    Sincer, pana atunci crezusem ca Tariceanu intr-adevar a fortat aplicarea taxei pentru biznisul lui personal (desi sunt un sustinator al lui).

    Daca este sa faca cineva profit insa din vanzarea autoturismelor, prefer sa-l stiu la reprezentantele auto, cu sedii frumoase, service-uri, angajati platiti decent si nu la samsarii care castiga 100% fara nici o investitie.

    Este pacat ca datorita jocurilor politice si de imagine, taxa nu a fost corect sustinuta de politicieni si ca nu s-a cautat o forma acceptabila si in UE. Daca se negocia intern in primul rand, nu cred ca ajungeam acum sa fie modificata de asa maniera.

  30. Zimbrul
    12.12.2008, 3:26 pm

    @marius: nu trebuie sa iti faci blog, bati campii foarte bine si aici :) ). ai luat “coada” de la ce a spus khris si ai inceput sa bati campii cu somajul pe cand aici se discuta despre taxa auto :D
    @Duhul: asa este, ca mai trebuie sa te gandesti si ce aer respiri nu numai daca iti trebuie o rabla sa mergi la discoteca.

  31. mArius
    12.12.2008, 3:51 pm

    @Zimbrul, somajul potential al angajatilor Dacia este unul din motivele declarate ale introducerii taxei auto. Adica protejarea industriei autohtone producatoare de automobile.
    Si daca vrei sa te gandesti la ce aer respiri eu zic ca ar trebui sa te gandesti mai intai la spagile de la RAR si ITP-uri.

  32. Florea
    12.12.2008, 6:25 pm

    Criza nu se “trataza” cu taxe.Dura lex,sed lex.Cererea si ofera opereaza in ciuda “injectiilor” mai ales cand sunt si prost administrate.Criza’i ca “raceala” trece.Rabdare & tutun …

  33. Dojo
    12.12.2008, 7:58 pm

    Acum 7 luni aveam 3000 de euro stransi peste iarna si ma ardea sa iau masina. Era taxa de prima inmatriculare si insemna sa iau de la nemti una de 1000 si ceva de euro si sa dau aproape 2000 inmatriculare sau sa o iau cu 3000 si sa mai astept sa strang de inmatriculare. Am pus avans la masina noua si taxa a fost de 140 de euro. Si masina noua este clar .. noua (nu e Dacia, ca nici eu nu sustin “brendul” national .. care nici nu mai e al nostru, dar divagam).

    Pe atunci nu am crapat ca am luat-o noua sau ca era mare taxa, acum e situatie similara cu inceputul anului … dupa noua taxa (mica pentru “rable”) s-au umplut strazile de tot felul de ciurucuri de 20 de ani. Nu ma intereseaza ca un Mercedes Cobra merge si acum si va merge si peste 20 de ani, ma intereseza ca innegreste aerul in spatele lui si in multe cazuri masinile aduse sunt destul de slabe si tehnic vorbind. Ca aia de au bani 5000-6000 de euro pentru o masina decenta de dincolo (an mai aproape de era noastra, euro 3 macar … daca nu 4 etc.) au in general si bani de taxa auto. Sau intra pe sistem de leasing … Cei care plang acum sunt cei care ar aduce joanghine de 500-1500 de euro de dincolo si care acum se ard.

    Faza cu “sa aiba romanul masina” este aiurea. Eu am masina la 30 de ani, pe “barba” mea. Si ani de zile, desi mi-am dorit, nu mi-am permis. Si nu am mai murit. Acum am rezolvat si smecheria asta si am iesit zic eu bine, chiar si in sistem leasing.

    Taxa trebuie sa fie mai mare pentru masini vechi, ca acumulam toate gunoaiele altora. Stiu multi care merg pe ideea “sa tina rotile”, nu au semnalizare pe sicriul pe roti, nu e “sanatoasa” masina, polueza de rupe, dar sunt in trafic. Si de obicei au si o atitudine “colegiala”, ca doar nu conteaza ca isi lovesc masina.

    La faza cu poluarea trebuie sa fim realisti. Nu puteti sa imi spuneti mie ca un Opel de acum 15 ani polueaza mai putin decat al meu de 11 luni “nascut”, ca e clar ca sunteti pe alta lume.

  34. khris
    12.12.2008, 8:12 pm

    @Dojo: era excelenta legea aia de prin 2005 parca, ce facea imposibila inmatricularea masinilor mai vechi de 8 ani.

    Acum, faci mai mult de o ora daca vrei sa traversezi Timisoara dintr-o parte in alta…., ma ingrozesc la gandul ca in maxim 5 ani vom avea nevoie de doua ore si ne vom scoate ochii pentru un loc de parcare.

  35. Bloghita
    12.12.2008, 9:09 pm

    Stii cum e cu boierimea din Romania? De ce sa isi cumpere un Logan nou la 7000 €, cand poate sa isi aduca un VW Golf 4 din 2002 la acelasi pret? Macar ce Vw, cu Dacia.
    Dar nu se gandesc ca masinile alea au deja cativa ani de plimbareala, ca nu o mai duc ele asa mult, si ca nu se compara cu o masina noua, chiar daca are ca sigla,un desfacator de bere.

  36. mArius
    12.12.2008, 9:56 pm

    @Dojo, dar nu crezi ca o solutie mai buna pentru poluare ar fi itp-urile facute pe bune ?
    Cu Daciile de acu 15 ani ce facem ? Ele de ce au voie sa fumege pe strazi ?

  37. mArius
    12.12.2008, 9:57 pm

    Solutia e simpla: RAR si ITP pe bune.
    Nu stiu ce tot ii dati cu taxa si alte alea…

  38. catalin
    12.12.2008, 10:18 pm

    parerea mea, expusa si mai sus intr-un fel sau altul, cred ca nimeni nu obliga pe nimeni sa aleaga ceva produs “la intern” in detrimentul a ceva produs “la extern”
    Motivul principal este ca ar fi o obligatie anticoncurentiala si pentru asta exista o institutie numita Consiliul Concurentei (cred).
    Apoi, suntem Stat Membru si UE ar urla ca din gura de sarpe daca am cumpara doar dacii, sa omoram VW :) .
    Cred ca invitatia de a cumpara dacii e legata strict de situatia de la fabrica. Deja au fost intrerupte sau neprelungite unele contracte de munca, a fost inchisa fabrica pe o anumita perioada, etc.
    Mai departe de marca mult iubita/urata discutam de multe alte locuri de munca expuse acelorasi riscuri precum cele de la UAP. Avem multe fabrici (cu capital privat!!!) care furnizeaza piese si subansamble UAP. Din cate stiu eu se fac amortizoare la Sibiu (inclusiv pt Jaguar), se fac anvelope de marca la Bistrita, Timsoara si Slatina, rulmenti, tabla, etc. etc.
    Toate aceste fabrici sunt in situatia de a-si trimite proprii angajati in concediu sau somaj tehnic pentru ca nu au comenzi.
    Si atunci, parerea mea !!, e normal sa incurajezi cumpararea unei masini noi de 7-9.000 Euro, intamplator Dacia, in detrimentul unei “rable” de 3.500 prin obligarea la plata unei taxe care sa-i ridice valoarea la nivelul unei masini noi.
    Si spuneam ca nimeni nu obliga pe cineva sa cumpere Dacia. Sunt masini noi la aceeasi bani si aceeasi clasa (fabia, hyundai, etc.)
    PAREREA MEA!

  39. catalin
    12.12.2008, 10:58 pm

    Si inca ceva! scuze…
    Nu e vorba numai de averile facute de patronii acestor fabrici.
    e vorba de oamenii care muncesc in aceste fabrici.
    In lipsa unui salariu mediu pe economie de 2500 de Euro, multi angajati atunci cand fabricii (lor) i(le)-a mers bine si au avut o mica crestere de salariu sau un bonus ce vine cu regularitate s-au aruncat de nevoie in bratele bancilor facand credite. Nu pot fi acuzati ca vor o viata mai buna si sunt dispusi la sacrificii (isi rup de la gura sa plateasca rata pentru un nenorocit de televizor) si nici ca nu au studii economice aprofundate care sa le dea clarviziunea necesara identificarii unei viitoare crize si solutiile supravietuirii acesteia.

  40. la chaudiere
    12.12.2008, 11:18 pm

    Ganditi fain, ecologist nu gluma. Tot autobuzul este cel mai bun sau tramvaiul sau metroul sau trolley sau scuterul….
    Dar taxele anuale ( placa, taxe la primarie, asigurarea obligatorie, etc) cam cat sunt pentru o masina ? Daca mai platiti inca 4-500euro taxe/an, plus reparatii de inca 4-500 v-ati fript. Dar benzina, dar intertinerea, dar…

    Uite pentru o berlina 2000cmc, eu trebuie sa platesc 350$(canadieni) placa/an plus inca 400$/an asigurarea obligatorie ( ajunge pana la 1200$ daca vreau CASCO).
    Ajung sa platesc 750$ doar taxe (pt. masina). Adica 10 abonamente lunare de autobus (transport local). Daca imi cumpar masina, am o rata de cel putin 300$/luna plus un minim de 100$ benzina.
    Groso modo pe an platesc MINIM 5500$ doar pentru ca am masina. Dar daca am doua masini, socotiti si voi cat banet cheltuiesc.
    Cand benzina a ajuns la 140centi/itru am renuntat pus si simplu la masina, si continui sa nu folosesc masina chiar daca benzina este acum 67centi/litru.
    Asa mi-am cumparat abonament tot inclus si platesc 850$ / an ( am reducere pentru ca este abonament anual). Pentru vizite si excursii inchiriez masina min.20$/zi ( tarif de week-end) , maxim 35$/zi si ajung la o suma de maxim 750$/an inclusiv benzina.
    TOTAL cheltuieli 1600$/an,hai maxim 2000$/an. Total economie minim 3500$ numai buni pe investit in pensie privata.
    Transportul in comun( civilizat bien sur) este cel mai putin poluant.
    Excudem, marshul :) , bicicleta, scooterul sau mai stiu eu ce alt mijloc de locomotie.
    Sa fiti iubiti!

  41. khris
    12.12.2008, 11:25 pm

    @la chaudiere: pensie privata? In RO abia acum doi ani au aparut primele companii iar o atitudine de genul “daca acum am ceva bani in plus ii pun deoparte” nu exista, noi daca avem bani ne gandim cum sa ii cheltuim :-)

  42. la chaudiere
    13.12.2008, 12:07 am

    Si noi la fel :)
    Doar ca aici firmele dau usor faliment, fuziuni,inchideri temporare, etc. Si atunci e bien sa ai bani pusi deoparte.
    Poate pensie privata :) e mult spus. Un fond de economii care nu este impozitat decat la scadenta. Daca retragi fondul (economile) esti impozitat in anul fiscal respectiv. Daca nu ,la 69ani esti obligat sa-i schimbi destinatia din economie in consum si atunci te impoziteaza pentru toata suma ( ex.ai adunat 60K in 20 ani, iti impoziteaza cele 60K).

  43. Dojo
    13.12.2008, 12:14 am

    la chaudiere e o diferenta intre transportul in comun in tara lu’ artar si transportul in comun in tara lu’ ursu carpatin. In momentul in care vom avea ce am vazut si experimentat la nemti de pilda, atunci sa imi pice basca daca nu las masina acasa. Momentan insa transportul in comun inseamna: cersetori si hoti (daca esti un elev cu 3 lei la tine nu e problema, daca da dracu sa ai un laptop/porcofel cu bani/card/telefon iesi in gaura mare, oricum iesi putind a pipi de la nespalatii amintiti anterior), inghesuiala mare, orar dupa cum i se arata soferului (se sta aiurea pentru ca se ‘sar’ curse sau vin cand ii tuna pe astia, locatii neacoperite, deci mergi ca boul inca 1 km sa faci legaturile (in caz ca ai o cursa mai “ciudata”) …

    Asa ca de aia lalaim noi cu masina, ca stim ce stim. Intru in masina, inchid usile si stau linistita, ca nu imi salta careva unealta muncii sau rezultatele “financiare” :)

    mArius .. daca iti spun ce apasari am, ziceti ca sunt cu adevarat hitlerista .. din partea mea tot ce e sub euro 3 ar trebui sa fie scos din circulatie. Adica “remat” obligatoriu si amenzi daca ii prinzi pe drum .. dar is eu rea …

  44. Khris
    13.12.2008, 12:14 am

    la chaudiere: in RO daca ai adunat 10k te gandesti sa iti cumperi ceva de 15k :-)

  45. Khris
    13.12.2008, 12:20 am

    @Dojo: hai ca nu este atat de prost transportul in comun dar sunt de acord cu tine in ceea ce priveste remat-ul.

  46. catalin
    13.12.2008, 12:47 am

    ehhheeehheeeee,
    Khris, o fi bun transportul la Timisoara, Brasov, Iaasi sau Constanta.
    Dar in Bucuresti e varza!
    La metrou in ore de varf nu poti sa te urci in vagoane. De ajuns e ajunge saracu la destinatie ca nu se intepeneste in intersectii… Dar ajunge fara tine.
    Sus a si mai trist. Multi din cei care merg cu auto personal la serviciu isi fac calculul: decat sa stau o ora jumate in picioare in autobuz, si sa cobor cu hainele rupte si buzunarele golite, mai bine stau pe scaunul meu din masina mea, o ora si jumatate…
    e greu!

  47. Bloghita
    13.12.2008, 3:54 pm

    @catalin- o ora jumatate in masina ta, cu 1/4 din rezervor dus.
    Si oricum,eu sunt din Brasov, si nici aici nu e prea frumos. Pot sa zic,ca la orele de varf, multe autobuzuri sunt jumatate pline,iar in oras e un trafic infernal, pt ca toti sunt barosani si merg cu masina personala. :|

  48. catalin
    13.12.2008, 6:29 pm

    @Bloghita
    da, ai dreptate dar stii care e paradoxul?
    Multe dintre masinile de pe strada sunt de firma, folosite in interesul firmei (inclusiv mersul la servici si inapoi acasa este in nteresul firmei) iar carburantul folosit se deconteaza. Asa a aparut si vorba ca e bine sa ai casa ta si masina firmei…
    In aceste conditii, cred ca nu restrictiile de circulatie sunt solutia imbunatatirii traficului… Pot contribui dar nu e de ajuns. Eliberarea strazilor de masini parcate aiurea, infiintarea de zone de parcare (m-a impresionat Viena, unde – e drept in zona in care am fost eu – era pe fiecare strada o cladire – parcare) urmarirea respectarii legii…
    dar cred ca am deviat de la subiect…

  49. vio
    14.12.2008, 12:22 am

    problema se poate pune asa
    1. sunt prea multi care si-au luat vw-uri ieftine (2 sau 20 ani e tot aceeasi problema) si nu-i mai recunoastem de la distanta
    2. aia ceva mai saraci decat un la multinationala n-ar tebui sa posede o masina
    3. importatorul de masini noi este o pentru o tara saraca. e normal se fie sustinut si incurajat.
    4. daca e criza …suuuper. cu tot cu montaj

  50. vio
    14.12.2008, 12:32 am

    corectura
    2. negru
    3. mana cereasca
    4. 2 anvelope moca, cu piesele si revizia i-am rupt

    intrebare: ce poluatori romani mari au fost inchisi din acest motiv?

    suze pt. lipsurile din primul post

Aboneaza-te!

RSS Vrei sa fii la curent cu articolele publicate pe BusinessDay.ro? Aboneaza-te acum prin RSS. Nu te costa nimic!

Din aceeasi categorie

Comentarii recente