Blogroll

ARHIVA

Bursa Economie Publicat la 16.11.2009 3 comentarii

Cresterea bursei americane privita din perspectiva istorica

De la minimele atinse in martie, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a crescut cu aproape 60%, ceea ce poate parea spectaculos la o prima vedere, insa privita din perspectiva istorica, aceasta crestere se situaza sub medie, atat ca durata, cat si ca intensitate.

Analistii de la chartoftheday.com au pus intr-un grafic toate cele 27 de raliuri bursiere care au avut loc intre 1900 si 2009, iar concluziile sunt:

- in ultimii 109 ani, a existat in medie un rally la fiecare 4 ani;

- 73% dintre aceste cresteri au generat castiguri intre 30% si 150%, iar durata trendului ascendent s-a situat intre 200 si 800 sedinte de tranzactionare (zona albastra pe grafic);

-  actualul trend crescator are deja o durata de 179 de sedinte de tranzactionare si o crestere de 60%, ambele sub medie;

Graficul de mai jos poate fi citit astfel: pe orizontala avem durata in zile a trendului crescator, iar pe verticala cresterea DJIA inregistrata la finalul fiecarui trend. Situatia din acest moment corespunde punctului cu comentariul “you are here”.

Desi personal cred ca bursa americana a crescut cam repede in ultimele luni, acest grafic arata ca actualul trend mai are potential de crestere.

Ramane insa de vazut in ce masura rezultatele economice inregistrate in acest trimestru de companiile cotate, vor justifica o continuare a trendului crescator inceput in 10 martie.

Share

Tags: , ,

3 comentarii

  1. AristotelCostel
    16.11.2009, 4:31 pm

    Reprezentarea “randamentelor” functie de volumele tranzactionate evidentiaza cea mai subtire minciuna… ever.

    Deja e suspect durata acestui rally. Ma rog, isi revin toate economiile… creste pretul la petrol… economia zburda… creste pretul la aur… economia zburda… se scumpesc casele… AM AJUNS IN RAI? :)

  2. vala
    16.11.2009, 5:02 pm

    sa inteleg ca acest rally poate sa ajunga la 150 % ?

    ma pregatesc deja sa … astept urmatorul rally …

  3. Patrick
    16.11.2009, 7:32 pm

    Vreau sa zic ca in noiembrie 2008, cind se presupunea ca e cel mai down level la bursa Americana, am investit 10 000USD in actiuni a 6 diferite companii, din 6 diferite domenii. La moment, am pe intreg portofoliu un average de 125% crestere. Dar in ultimele 2-3 luni, a cam stagnat un pic. Merge, dar mai lent. Totusi, cred ca pickul va fi undeva in 2010, sfirsit de an, dupa care va fi un fel de incertitudine, unde cresterile vor fi urmate de coboriri si tot asa till the next crunch. Doar ca la timp sa vind ce am si sa astept sa cumpar iar F cu 2.33$ ori SID cu 11$ actiunea…yammy

Aboneaza-te!

RSS Vrei sa fii la curent cu articolele publicate pe BusinessDay.ro? Aboneaza-te acum prin RSS. Nu te costa nimic!

Din aceeasi categorie

Comentarii recente