Bursa Publicat la 12.11.2009 6 comentarii
Bursa de la Bucuresti, in topul mondial al cresterilor din acest an
Conform unei monitorizari Bespoke Investment Group, Bursa de Valori Bucuresti se afla pe locul 15 din 82 de tari in ceea ce priveste cresterile inregistrate in 2009, indicele BET majorandu-se cu 60% de la inceputul anului (in momentul in care scriu acest articol, cresterea a ajuns la 66%).
Din cele 82 de tari luate in considerare, 71 se afla pe plus iar 11 pe minus, cele mai mari cresteri inregistrandu-se in Rusia, Ucraina, Argentina si Peru, respectiv peste 100%, iar cele mai mari scaderi au avut loc in Ghana si Puerto Rico, unde principalii indici bursieri au scazut cu peste 40%.
Desi Romania se afla in topul cresterilor, trebuie si sa tinem seama de faptul ca aceste cresteri nu compenseaza decat o foarte mica parte din scaderile inregistrate in ultimii doi ani, astfel ca indicele BET trebuie sa isi dubleze valoarea actuala pentru a se apropia din nou de maxim, iar BET-FI trebuie sa creasca cu peste 300%.
Imi amintesc ca la un moment dat, bursa de la Bucuresti se afla in topul scaderilor la nivel mondial, iar din aceasta perspectiva, cresterea inregistrata in acest an nu ar trebui sa mire pe nimeni.

Incotro se va duce bursa in perioada urmatoare? Eu gandesc pe termen lung si prin urmare, nu sunt foarte interesat de evolutia pe termen scurt, dar scenariul cu care lucrez este acela ca BET-FI isi va atinge din nou maximele in urmatorii 4-5 ani, insa cresterea nu va fi in niciun caz continua.
Nota: acest articol nu reprezinta o recomandare de a vinde sau de a cumpara actiuni
Disclaimer: detin actiuni la SIF-uri


Cristian Orgonas, Timisoara, blogger din 2008. Am 10 ani experienta in Vanzari, Supply Chain si Achizitii, iar pe acest blog public articole pe teme economice.
12.11.2009, 2:09 pm
adica vom cunoaste cumva un boom al creditului in urmatorii 4-5 ani ca sa vina SIF-urile ve valul profiturilor bancare inapoi la 100.000 BET-FI? Apropo,de bune ce sunt perspectivele, Erste a trecut BCR pe un SRL austriac…da,.bizonul trebuie incurajat,a crescut,va mai creste..au active bune SIFele domle,ce conteaza ca nu sunt si profitabile….
12.11.2009, 2:20 pm
Cristian: scaderea de 80-90% a BET-FI dintre 2007 si inceputul lui 2009 a fost normala? O asemenea scadere arata un faliment iminent, ori niciodata sifurile nu au avut atat cash cat au acum.
Pe de alta parte, nu este necesar sa asistam la un boom al creditarii pentru ca sifurile sa ajunga din nou de unde au plecat. In mod normal, in 2013-2014 economia Romaniei va fi mult mai matura decat este acum, si mult mai echilibrata decat in 2007.
Orice investitie la bursa presupune un risc, iar eu mi-l asum, mai ales ca am cumparat mult mai jos de maxime.
12.11.2009, 3:01 pm
Da..da.da.. faliment iminent, acuma incepi sa te apropii de adevar…
In mod normal, in 2013-2014 nu vom mai avea o economie de fel, asa ca bursele oricum nu vor mai aconta atunci.
12.11.2009, 4:14 pm
de fapt,si caderea infioratoare pe piata bulbilor de lalea lasa locul unor bune oportunitati , ca la SIF-uri….tu chiar nu vezi ca SIF 5 la 5 lei nu e o valoare la care sa te raportezi? preturile erau aberante in 2007 pe SIF-uri….ce luai ca dividend? 1%..ai incepe o afacere pe cont propriu cu randamentul asta?
12.11.2009, 2:25 pm
Din pacate ramane o bursa speculativa . Nu ar trebui sa ne bucure acest lucru . Variatiile extrem de mari indica o piata riscanta si imatura
12.11.2009, 3:44 pm
[...] de ora si dupa ce am intrat in vreo 6 stabilimente, am reusit sa gasim o masa libera. Deci, unde e criza? Sau cum se manifesta aceasta? Ca eu nu mai [...]