explorezi pe tarlaua proprie?

Bogdan, am oarece obiectii la replica dumitale”
- in primul rand, nu cred ca o locuinta (cel putin in conditiile actuale de la noi, nu stiu cum stau lucrurile “dincolo”) poate fi incadrata la categoria “consum”, chiar daca sunt de acord sa accept drept adevarata supozitia implicita ca este vorba de “consum” din CONTRAVALOAREA financiara a acesteia, si nu de consumarea efectiva a acesteia “bucatica cu bucatica”: cata vreme dupa ce locuiesti in ea o perioada relativ indelungata (sa spunem 10 ani, sau poate chiar si 20), daca in acest timp ai intretinut-o corespunzator, o poti revinde fara o diminuare substantiala a pretului, despre CE consum poate fi vorba? (Nu-mi explicati ca “nu asa e normal”, si/sau ca “pe viitor nu va mai fi asa”: ESTE REAL! ACUM, cand comentez eu pe baza experientei de viata si fara cunostinte de specialitate.)
- am apoi “un dinte impotriva” si pt afirmatia initiala, chiar daca din domeniul locativ o translatez ca atare in domeniul lucrativ (sau macar productiv):
“…distinctia intre achizitie de consum si investitie.”
Daca bine inteleg eu implicatiile conotatiilor cuvintelor folosite si a modului in care le-ai combinat pt a te exprima, dumneata consideri ca la o investitie lucrativa propriu-zisa, achizitia stocului INITIAL de “consumabile” (de data aceasta ma refer la consumabilele propriu-zise, asa cum sunt ele considerate in teorie) NU face parte din investitie? Cu alte cuvinte, ca dupa definitivarea COMPLETA a investirii TOT nu pot porni procesul de productie fara a mai face “ab initio” ALTE cheltuieli? Poate ca teoriile economice ASA or fi stipuland, da’ de unde ma uit eu calculul e stramb. Considerand putin mai grosolan, mai “otova”, materia prima nu tot din “consumabile” face parte? (Ca parca se consuma in timpul procesului de productie!?!) Asta ce ar insemna, ca lelea Filofteia din Cuca Macaii (care isi castiga traiul lucrand “macrameuri” si “goblenuri” si vanzandu-le “la oras”), cand discuta economie cu tata Eufrosina din mahalaua orasului, unde sta “in gazda” pana-si vinde “marfa”, sa considere investitie doar acul de crosetat, acele de cusut si rama pe care intinde lucrarea, iar panza-baza (“modelul”) pe care lucreaza si ata (99% din cheltuieli) sa fie considerate capitol separat?
Pe de alta parte, MIE imi este greu sa urmaresc ideea dumitale conform careia un bun propriu (locuinta), care – conform principiului expus de dumneata -, dupa ce l-am exploatat in interes personal “o bucata de vreme” si fara sa-i mai fi facut in acest scop nici un fel de modificari, cand ma hotarasc sa o vand, deci sa n-o mai locuiesc, din “bun de consum” devine brusc “investitie”, iar daca din banii astfel obtinuti cumpar alta locuinta aceasta sa re-devina – conform aceluiasi principiu – “bun de consum”. Nu-i putin cam “scarpinat dupa urechea stanga cu mana dreapta petrecuta pe la ceafa”?
Nu mai vorbesc de afirmatia referitoare la “…locuita de serviciu…” (cata vreme prestam activitate lucrativa, nu este locuinta fiecaruia dintre noi “locuinta de serviciu” pt sine insusi?) sau SI MAI bine, cu “…homeoffice…” (dumneata n-ai constatat ca pt FIECARE copil (CEL PUTIN pt copii), locuinta ESTE “homeoffice”, intrucat acolo isi fac temele?)
Nu spun ca afirmatiile dumitale sunt eronate, se prea poate ca ELE sa fie in concordanta cu teoriile economice si eu doar “sa fi batut campii cu gratie”, dar PT MINE ele nu sunt justificate (chiar daca – la rigoare – le pot accepta drept valide), deci refuz sa le adopt.