Banci Publicat la 9.8.2010 22 comentarii
Cum s-au ars ungurii cu creditele in franci elvetieni
Bloomberg a publicat zilele trecute un articol foarte interesant privitor la situatia cetatenilor unguri care au contractat in anii trecuti credite in franci elvetieni, puteti citi acest articol aici.
In ultimii doi ani, forintul s-a depreciat cu peste 40% in fata francului elvetian, iar unii dintre debitori se afla intr-o situatie disperata. In Ungaria, totalul creditelor ipotecare contractate in franci a crescut de la echivalentul a 133.8 miliarde forinti in 2005 (aproximativ 850 milioane franci) la 2.2 mii de miliarde de forinti in prezent (11 mld franci), cresterea fiind de peste 1.000%.
Ungurii au contractat credite in valoare totala de peste 8.000 de miliarde de forinti, dintre care 5.4 mii de mld sunt in moneda straina, iar din aceasta suma, 82% este in franci. In ceea ce priveste ponderea creditelor restante, se asteapta ca pana la sfarsitul anului acestea sa ajunga la aproximativ 10% din soldul total al creditelor.
La sfarsitul lunii martie, existau mai mult de 2 milioane de credite restante, dintre care 100.000 erau credite ipotecare.
Din fericire, in Romania lucrurile stau ceva mai bine in sensul ca la noi criza a venit exact in momentul in care romanii descopereau creditele in franci elvetieni, astfel ca volumul acestor credite nu a ajuns nici pe departe la nivelul Ungariei.
Conform BNR, din totalul soldului de credite acordate populatiei, doar 13.6% sunt in alta valuta decat euro, ceea ce in suma absoluta inseamna echivalentul a 14 mld lei. In ultimii trei ani, leul s-a devalorizat cu 60% in fata francului, detalii mai jos, click pe grafic pentru marire.



Cristian Orgonas, Timisoara, blogger din 2008. Am 10 ani experienta in Vanzari, Supply Chain si Achizitii, iar pe acest blog public articole pe teme economice.
9.8.2010, 1:25 pm
Am credit in CHF. Pentru mine nu cursul este problema, ci atitudinea bancii Piraeus Bank care desi mi-a trecut rata Libor 3M+ 4% in contract, a marit marja din cauza conditiilor de pe piata. Ajunsesem cu rata de la 800 CHF la 580 CHF din cauza caderii Libor CHF 3M, dar au marit rata la 770 CHF.
Nu am facut un calcul, dar probabil ca daca aveam credit in RON as fi dat mult mai mult pana acum.
22.3.2011, 4:44 pm
Buna ziua dl.Florin ,compania noastra KIWI FINANCE va poate ajuta in obtinerea unei refinantari cat mai convenabile pentru dvs. avand costuri total GRATUITE ! nu ezitati sa ne contactati pentru mai multe informatii: 0720 072 140
o zi excelenta!
9.8.2010, 2:22 pm
Pentru mine cursul de schimb este problema.Tinand cont ca acum 3 ani un CHF era cotat la 2 lei iar azi e 3.1 rezulta dintr-un calcul simplu o apreciere a francului de 60%.Asa ca noi platim mai mult decat vecinii si conationalii nostri.
Ce ma deranjeaza este faptul ca Banca Nationala a Romaniei nu iese nici macar acum la rampa cu o “recomandare” sau cu concluzii la genul acesta de credite.Cat despre atitudinea Bancii Romanesti ce sa mai zic:m-au notificat sa-mi platesc rata in conditiile in care in cont erau cu 15% mai multi bani decat trebuiau.Iar scuzele pe care trebuia sa le primesc in scris mi “le-am ridicat personal “de la una din sucursalele acestei barci,pardon …banci.
9.8.2010, 4:49 pm
De ceva vreme oficialii BNr tot ies la rampa si spun ca daca ei si-ar lua credit si-ar lua in lei. Isi pastreaza o anume neutraliate in declaratii, dar cine are urechi de auzit aude.
9.8.2010, 7:05 pm
foarte frumos !…
dar de ce staff-ul BNR (inclusiv guvernatorul) isi pastreaza mare parte a banilor (aia din conturi) in valuta ?…
cum era vorba aia : “sa faci ce zice popa, nu ce face popa” …
10.8.2010, 11:13 am
@un cititor,
Unde e contradictia? Romanii care au luat credite in Lei si/sau au facut economii in valuta, n-au castigat si ei?
9.8.2010, 7:47 pm
Si de ce ar fi trebuit,ma rog,ca BNR sa ‘iasa la rampa” cu o concluzie sau o recomandare?Nu esti in stare sa gindesti singur atunci cind iei un imprumut de la banca?Dar,deh…s-ar parea ca tu astepti chiar si scuze de la banca ,doar pt ca ai in cont cu 15% mai multi bani decit valoarea ratei…ce sa-ti zic….
9.8.2010, 2:23 pm
Da, ratele la creditele in valuta si mai ales cele la creditele in franci au crescut mult. Insa trebuie luat in calcul faptul ca dobanzile la creditele in franci erau, in cele mai multe cazuri, mai mici decat la cele in euro si mult mai mici decat la cele in lei.
Exemplu – la o dobanda de 6,5% pe an, la un credit in franci echivalent 50.000 de euro pe 30 de ani rata este de echivalent 316 de euro.
La un credit de 50.000 de euro pe 30 ani la o dobanda de 7,8% pe an (aceasta era dobanda medie acum 3 ani la acest tip de credite, potrivit datelor BNR), rata este de 360 de euro.
La un credit in lei de echivalent 50.000 de euro pe 30 de ani la o dobanda de 10% pe an (aceasta era dobanda medie acum 3 ani la acest tip de credite, potrivit datelor BNR), rata este de echivalent 439 euro.
Cu alte cuvinte, la un credit in lei luat in august 2007 s-au platit pana acum 439×3,2237(curs de schimb leu/euro in aug. 2007)x36luni=50947RON.
La un credit in euro luat in august 2007 s-au platit pana acum 360×3,9198(curs mediu de schimb leu/euro pe ultimii trei ani)x36luni=50800RON.
La un credit in franci elvetieni luat in august 2007 s-au platit pana acum (conversia am facut-o la ratele de schimb din august 2007, 1,63 CHF pentru 1 euro, rezulta 316 euro = 515 CHF) 515×2,54(curs mediu de schimb leu/CHF pe ultimii trei ani)x36luni=47091RON.
Asadar, in ciuda devalorizarii mult mai mari a leului (si a monedei euro) in raport cu CHF, un credit luat in franci elvetieni acum trei aniinca mai este mai avantajos decat unul in euro sau lei. Ramane insa de vazut ce se mai intampla in continuare. (Desigur ca, de la caz la caz, pot aparea diferente foarte mari intre estimarile de mai sus, in functie de costurile adiacente dobanzii –comisioane, taxe, asigurari de viata etc.- si de dobanda efectiva – in calcule au fost utilizate nivelurile medii).
9.8.2010, 2:32 pm
Mda…insa nu ar strica in momentul in care compari situatia din mai multe tari sa exprimi angajamentele sau ce compari acolo intr-o moneda de referinta ca nu toata lumea cunoaste paritatea forint/leu de exemplu…
9.8.2010, 2:34 pm
Tot ma gandesc ce solutii ar exista. Momentan incerc sa urmaresc cursul si am ca tinta sa cumpar ratele pentru cateva luni inainte. Au fost zile cand a fluctuat destul de mul cursul RON/CHF si in acest fel m-as acoperi de eventualele varfuri si as profita de eventuale scaderi conjuncturale.
M-ar interesa si optiuni pe EUR/CHF dar pentru pachete de maxim 10.000 CHF, dar nu am cautat inca.
Aceste solutii sunt pe termen scurt spre mediu. Un franc puternic nu poate exista la nesfarsit. Plus ca dupa 6-7 ani daca trecem la EUR o sa avem numai riscul EUR/CHF. Eu mai am 30 de ani de rambursat la credit.
9.8.2010, 2:58 pm
pai si pana la urma, Cum s-au ars ungurii cu creditele in franci elvetieni ?!?
inafara de ‘cati’ unguri au luat credite in franci, ‘cat la suta’ reprezinta din totalul creditelor, si ‘care e valoarea’ totala nu prea am aflat mare lucru
9.8.2010, 6:56 pm
@gaggauta
) pai sau ars pentru simplu fapt ca e crescut foarte mult francul…ce altceva te asteptai sa afli?
In afara de o dobanda mai mica la credit eu nu pot intelege cum oamenii se imprumuta pe 30 de ani intr-o valuta in care nu sunt platiti !
9.8.2010, 9:25 pm
In primul rand, cetatenii aceia puteau scapa de nenorocire daca in toamna lui 2008, cand criza financiara devenise notorie, isi refinantau creditul in franci intr-unul in euro sau moneda nationala. Chiar si cu o educatie financiara precara, cand ai datorii poti macar sa te uiti la televizor si sa actionezi, daca te lasi in bataia vantului sigur nu o sa sfarsesti bine.
In al doilea rand tintirea indirecta a cursului valutar practicata de BNR are tocmai acest scop, de a proteja debitorii. Daca soldul creditelor in franci elvetieni era altul, am o banuiala ca si ratele leu-euro si leu-franc ar fi fost altele…
Mi se pare o alegere discutabila, intr-adevar sunt protejati cei ce au credite in euro, bancile, precum si consumatorii multi si saraci din Ro, insa sunt pedepsiti cei ce economisesc si sunt obligati la o dobanda real-negativa, fara posibilitatea de a se refugia intr-o alta valuta deoarece spreadul inflatiei dintre Ro si EU nu este reflectat nici in spreadul dobanzilor nici in evolutia cursului. Pe scurt, contribuim toti vrand-nevrand la plata creditelor in euro, la protejarea bancilor (ce insa si-au incasat comisioanele de risc) si a consumatorilor saraci.
In plus apare un dezavantaj competitiv pentru exportatori, deoarece cresterea costurilor in lei din cauza inflatiei se reflecta integral in cresterea costurilor in valuta, cursul fiind mentinut constant.
Asta-i tara, nu merita sa muncesti si sa economisesti, e mult mai eficient sa te bagi pana in gat in datorii si sa intinzi mana la stat. Iar politica monetara inflationista si interventionista pe curs a stimulat intotdeauna acest comportament.
6.9.2010, 4:41 pm
Excelent raspunsul si este trist adevarul ca prin politica sa monetara BNR penalizeaza tocmai pe romanii cumpatati si pe cei care au venituri in valuta.
9.8.2010, 10:05 pm
@un cititor
In cazul de fata nu este nici o contradictie intre ce fac si ce spun oficialii BNR .
Daca avem bani – ne facem depozite in valuta, daca nu – contractam credite in lei.
9.8.2010, 10:33 pm
Buna! He he! Am credit in CHF in Ungaria, dar imi castig banii in Romania in euro. Ce castig, trimit “acasa”
10.8.2010, 10:05 am
am luat credit in 2007 in CHF la cursul de 1,9lei/franc. Acum ma ingrozesc cand vad ca 1 CHF= 3,3lei, e imposibil asa curs mare in 3 ani de zile mai am 22 ani de rambursat si nu am avut posibilitatea de a lua credit in alta moneda, pentru ca daca vroiam in lei, atunci nu se dadeau la nicio banca, iar in euro nu puteam sa iau suficient de mult ca sa pot achizitiona un apt cu 3 camere decent avand deja 75% din valoarea apartamentului de la parinti si socrii. Acum sa intelegeti mai bine cand am luat creditul plateam in jur de 700 lei +/-, ia acum platesc in jur de 1100 lei+/-. Ce ma deranjeaza cel mai tare ca BNR plus celelalte banci “smechere” tin CHF-ul rar pe piata adica nu ai posibilitatea de a cumpara din alta parte decat de la banca de unde ai luat creditul (ceea ce miroase a monopol pe client). oricum n-as mai face credit in viata mea pt nimic.
10.8.2010, 10:12 am
Dupa cum ai scris nu aveai alta solutie la momentul respectiv si nici nu intuiai ce se va intampla. Oricum am fi prea optimisti daca ne gandim ca in cei 30 de ani nu se poate intampla nimic rau in privinta cursului sau veniturilor noastre.
Ce poti face este sa depui eforturi sa castigi mai mult pentru a acoperi cei 400 RON in plus la rata.
Oricum, vad ca RON/CHF a scazut sub 3,1 la vanzare, la Piraeus Bank cel putin.
12.8.2010, 3:01 pm
Statul ar putea sa ajute in urmatorul fel:
- se imprumuta cu o suma in CHF care sa acopere ratele pe 3 ani la creditele populatiei
- creditul sa fie cu scadenta unica dupa 3 ani
- acesti CHF luati cu imprumut vor fi vanduti la populatia cu credite la un curs de aproximativ 2,5 RON/CHF
- in speranta ca pana la scadenta, dupa 3 ani, cursul va fi sub 2,5, chiar si pe perioade scurte, statul poate face si un profit in RON din rambursarea creditului.
Ma aberez sau teoretic este posibil? Cam greu ca statul roman sa faca asta, mai degraba cel ungar.
6.9.2010, 4:46 pm
Te aberezi foarte tare prietene. Ce spui tu este ca statul (adica 4.000.000 de salariati) sa acopere niste greseli facute de cateva sute de mii de persoane care si-au luat credite pe care nu ar fi trebuit sa le ia.
Mie mi-a crescut chiria de la 800 de lei la peste 1.400. Ce-ai zice sa-mi acopere statul diferenta de 600 lei? Sa iesim in strada si sa vedem cati dintre trecatori ar vrea sa le acopere statul diverse greseli pe care le-au facut…
6.9.2010, 8:16 pm
Nu ai inteles scenariul meu. Ideea era ca din diferenta de curs intre 2,5 cu cat ar vinde acum la populatie statul CHF si un curs posibil viitor de sub 2, cum a fost in 2007, diferenta care ar fi un castig pentru stat, sa se acopere si dobanda, si practic nu era niciun cost pentru cei 4 mio de salariati.
Vezi tranzactiile similare pe care le face BNR. In 2007 cand cursul era si 3,13 (nu mai stiu exact), ca sa sustina cursul, BNR cumpara cu 3,13 si in 2009 a avut posibilitatea sa vand cu peste 4,2.
6.9.2010, 8:18 pm
Si inca ceva. E drept ca toate lumea se gandeste la binele lui, dar asta nu inseamna ca tu ai o problema similara cu cei care au credite in CHF. Nu iti convine chiria, te muti mai la periferie, ai variante. Cei cu creditele nu prea au.