Blogroll

ARHIVA

Economie Social Publicat la 5.8.2010 13 comentarii

Ce angajamente si-a luat guvernul in fata FMI

Misiunea FMI s-a incheiat ieri, iar toata lumea a parut multumita – am fost laudati pentru progresele facute, CE va vira 1.2 mld euro in septembrie, transa de la FMI va intra si ea tot in septembrie, iar guvernul a primis – ca de obicei – ca va continua reforma.

Bineinteles, lui Jeffrey Franks ii este usor sa ne laude pentru ca nu el va suporta costurile reformei, insa adevarul este ca trebuie sa facem ceva pentru a nu scapa lucrurile de sub control. Iata care sunt cele mai importante masuri pe care guvernul le va lua in perioada urmatoare:

- preturile aplicate de 10 companii de stat care merg pe pierdere vor creste, printre acestea aflandu-se CFR, Termoelectrica si Metrorex. In ultimii ani, din considerente sociale aceste preturi au fost mentinute sub costuri, ceea ce a facut ca numai anul trecut de la bugetul de stat sa se acorde subventii in valoare totala de 1.7 miliarde euro;

- autoritatile vor vinde pe bursa 9.84% din actiunile detinute la Petrom, si cate 15% din Transelectrica, Transgaz si Romgaz. Anuntul guvernului reprezinta o veste buna pentru ca ajuta la cresterea lichiditatii bursei si va determina intrarea pe piata a unor investitori de calibru;

- pana la urma se pare ca averile mari vor fi impozitate. Guvernul a promis FMI ca in urmatoarele 2-3 saptamani va elabora o ordonanta in acest sens, insa ramane de vazut cum va fi ea aplicata, detalii aici.

- nivelul contributiilor la Pilonul II de pensii va creste la 3% anul viitor, de la 2.5% in 2010;

- pensiile vor fi inghetate in 2011. Personal, cred ca pensiile nu vor creste nici in 2012, insa avand in vedere faptul ca peste doi ani sunt alegeri, totul este posibil;

- in urma cu doua zile, ministrul Vladescu spunea ca salariile bugetarilor vor creste cu 10% anul viitor, detalii aici. Acum intelegem ca aceasta crestere este conditionata de eliminarea celui de-al 13-lea salariu, ceea ce inseamna ca de fapt nu va avea loc nicio crestere reala, salariile ramanand la nivelul actual;

- legea salarizarii va fi modificata pana in octombrie, iar legea pensiilor trebuie votata de Parlament in septembrie, inainte de reunirea board-ului FMI;

- vor continua verificarile in cazul celor care primesc venitul minim garantat si pensie de invaliditate. In urma verificarilor efectuate pana acum, s-a ajuns la concluzia ca 25% dintre cei care incaseaza venitul minim garantat o fac ilegal. Procentul este de 14% in randul celor cu indemnizatii de handicap si 7% in cazul celor cu pensie de invaliditate;

In ceea ce priveste deficitul bugetar, guvernul nu va avea probleme foarte mari sa se incadreze in tinta de 6.8% stabilita pentru acest an: cresterea TVA va aduce ceva bani in plus la buget, iar cele 74.000 de concedieri plus reducerea salariilor bugetarilor cu 25% vor genera suficiente economii astfel incat sa nu mai fie nevoie de alte reduceri sau mariri de taxe.

Marea problema este insa atingerea unui deficit de 4.4% anul viitor, ceea ce in suma absoluta inseamna 5.5 miliarde euro. In conditiile in care deficitul bugetului de pensii va ajunge la 3.5 miliarde euro (2.8% din PIB), iar costul datoriei publice va urca la aproximativ 2% din PIB, rezulta ca doar aceste doua tipuri de cheltuieli vor necesita o suma echivalenta cu 4.5-5% din PIB.

Ziarul Financiar scrie astazi ca guvernul are in lucru doua variante de scadere a impozitului pe venit, de la 16% la 12% sau chiar 10% anul viitor, insa totul depinde de modul in care autoritatile vor reusi sa tina cheltuielile sub control. Daca aparatul bugetar nu va fi restructurat, nu vom putea discuta despre reduceri de taxe.

Share

Tags: ,

13 comentarii

  1. Andi
    5.8.2010, 1:35 pm

    Mie unul nu imi convine sa platesc 16% taxe pentru ca unii angajati la stat sa frece menta pe banii nostrii.
    Ce putem face ca sa grabim restucturarea ?

    • Gabriel
      5.8.2010, 1:52 pm

      Ce restructurare? ca arata la TV ca mai ramane cate unu fara job? aia ti se pare restructurare? practic pe majoritatea ii muta in alta parte, companii de stat… etc. Praf in ochi ce zic ei ca fac si ca vor face….

      • prudent
        6.8.2010, 12:05 pm

        da si nu. Orice externalizare e un plus. Externalizatul nu mai e bugetar, nu mai e sindicalist, nu mai e supus aceluiasi contract colectiv (cu spor de vesta si cravata, de ochi verzi etc). Si CANDVA i se va cere si productivitate. Iar in masura in care bugetele locale vor fi controlate, nici acestea nu-si vor mai permite sa plateasca PREA mult serviciile externalizate. Exemplu real: o comuna de langa Bucuresti, are ofiter al starii civile la timp plin (2200 ore pontate anual, 18 mil. lunar plus sporuri). Intr-un AN a efectuat 12 casatorii, 16 decese si 15 nasteri plus vreo 120 certificate eliberate. Costul acestor operatii: 200 mil. lei vechi plus sporuri. NU PERMITE sindicatul sa i se dea si alte insarcinari.

    • tokta
      5.8.2010, 6:50 pm

      ce intrebare e asta? o petitie online… evident. :)

  2. Andrei
    5.8.2010, 4:17 pm

    pai teoretic trebuia sa fie redus deficitul la pensii prin anularea celor de invaliditate …. dar cum au ajuns la concluzia ca doar fabulosul procent de 7% din pensionarii de invalidate sunt falsi si restul ok … nu stiu cum au sa rezolve pb (eu unul cred, sincer, ca procentul bate spre 50% si nu spre 7%). De fapt aici sta secretul: in reducerea deficitului pe pensii. Pb au sa taie la sange la militari, desi Base spunea ca grosul deficitului vine din pensiile civile.

  3. zeltera
    5.8.2010, 4:33 pm

    S-ar putea sa creasca putin calitatea serviciilor prestate de bugetari daca se anunta ca vor fi facute disponibilizari bazate pe performanta!Chiar ar trebui sa se faca prin asta presiune asupra functionarilor.

  4. ion
    5.8.2010, 5:02 pm

    Eu tot nu inteleg de ce nu pot fi modificate pensiile. E ilegala doar o modificare in sensul scaderii lor dar in sensul cresterii lor nu contravine cu constitutia? Sunt pensionari care au venituri din pensii mai mari decat o familie tanara in care ambii muncesc la privat. Si sunt multi in astfel de cazuri. Sa nu mai punem botul la PRO TV unde arata acelasi mos hodorogit care zice ca n-are cum sa-si ia medicamente cu 500 de lei, pensiile sunt mult mai mari de atat.

    MOSILOR MAI LASATI-NE SI PE NOI SA TRAIM. VOI V-ATI TRAIT VIATA.

    • Radu
      5.8.2010, 5:15 pm

      Cam are dreptate ION.
      Multi pensionari au fost improprietariti pe de-a moaca cu locuintele in blocuri ceausiste si au pensie comparabila cu salariile multor familii de tineri care nu au absolut nimic la inceput de drum.
      Pe alta parta cand sunt mosteniti pensionarii locuintele intra in circuitul pietei normale desi nu s-a platit impozit proportional cu valoarea ceruta pe piata.
      Acesta lucruri creaza dezechilibre sociale foarte grave

      • Eu
        5.8.2010, 6:12 pm

        Da’ de unde. Si la vremea lu’ Ceasca apartamentele se cumparau. Si si acuma si inainte de ’89 succesiuea costa, comparabil de mult cu o vanzare.

    • prudent
      6.8.2010, 12:08 pm

      las-ca vine PSD la guvernare si duce punctul de pensie la 45% din salariul mediu BRUT si dublam deficitul imediat. Ba chiar o sa mai scada varsta de pensionare la femeile nascute dupa 1990 care au avut o viata grea. NU E GLUMA, e ceea ce urla pe sticla, inclusiv cei de la PNL.

  5. Bogdan
    5.8.2010, 6:13 pm

    Mie mi s-ar parea mai degraba utila o scadere a CAS-ului pentru companii. Cred ca ar avea efecte mai buna aducerea salariilor din zona gri in cea fiscalizata fiindca tinteste directe “taxarea” muncii. Cota unica se duce in mult mai multe venituri + profiturile firmelor si dividendele.
    Ma intreb daca exista ceva simulari pe acest scenariu?

    • prudent
      6.8.2010, 12:10 pm

      platim lunar cam 6 mil de puncte de pensie. Acest lucru nu este comprimabil. Daca scazi CAS creste deficitul BAS si vei lua din impozite ca sa compensezi. Nu conteaza de unde iei banii, problema este ca deficitul EXISTA si creste an de an.

  6. MeTeo
    6.8.2010, 9:43 am

    mmmm, masonii deja ne fac politicile….e o vorba a lui Rockefeller…..

Aboneaza-te!

RSS Vrei sa fii la curent cu articolele publicate pe BusinessDay.ro? Aboneaza-te acum prin RSS. Nu te costa nimic!

Din aceeasi categorie

Comentarii recente