Blogroll

ARHIVA

Economie Publicat la 13.7.2010 16 comentarii

Piata auto scade, numarul salariatilor scade, dar productivitatea muncii creste

1. In luna iunie, numarul masinilor noi inmatriculate a fost de 10.285, cu doar 6,54% mai putine decat in aceeasi luna anului trecut, insa cu 63,5% mai putine decat in urma cu doi ani. In primele 6 luni din 2010 s-au inmatriculat 36.636 autoturisme, cu 41,5% mai putine decat in perioada corespunzatoare a anului anterior, scaderea fata de anul 2008 fiind de 75,5%.

Este posibil sa asistam la o crestere a numarului de masini inmatriculate si in luna iulie, insa acest lucru nu se datoreaza revenirii pietei auto, ci faptului ca unii dintre clienti s-au grabit sa cumpere inainte de cresterea TVA. Cel mai probabil, in 2010 nu se vor inmatricula mai mult de 80-85.000 de autoturisme.

In ceea ce priveste piata second hand, aici situatia sta ceva mai bine. In iunie au fost inmatriculate 15.273 autoturisme, cu31% mai multe decat in iunie 2009, iar in primele sase luni numarul inmatricularilor a ajuns la 76,525, cu 40% mai putine comparativ cu anul anterior, detalii in graficul alaturat, click pe imagine pentru marire.

2. INS a comunicat ieri ca numarul total al salariatilor din Romania a scazut in luna mai cu 12.100 fata de aprilie, scaderea de la inceputul anului fiind de 89.700. De la inceputul crizei, numarul salariatilor a scazut cu peste 500.000 sau 12% din total.

Pe sectoare – administratia publica pierdut 600 de salariati, invatamantul tot 600, sanatatea 1.100, comertul 1.300, transporturile si depozitarea 2.200, iar sectorul constructiilor a adaugat 3.200.

Daca vom compara evolutia numarului de someri in aprilie si mai cu evolutia numarului de salariati in lunile mentionate, vom observa ca amandoi indicii au scazut – numarul somerilor s-a redus cu 63.000, iar numarul salariatilor cu aproape 25.000. In total, doar in aceste doua luni din statistici au disparut 88.000 de persoane, detalii alaturat.

Din ce traiesc acesti oameni? Nici salariati nu mai sunt, nici indemnizatie de somaj nu primesc. Ok, o parte poate ca muncesc la negru, o alta parte s-au pensionat, iar altii au devenit PFA, dar totusi….

3. Productivitatea muncii in industrie a crescut cu 19,2% in luna mai comparativ cu luna corespunzatoare din 2009, cresterea in primele 5 luni fiind de 21,6%. In acelasi timp, numarul salariatilor din industrie a scazut cu 8.700 fata de aprilie, scaderea de la inceputul anului ajungand la aproape 50.000 sau 3,8% din total.

De remarcat ca productivitatea muncii in industrie creste fara intrerupere de 15 luni, numarul salariatilor scade continuu de 20 de luni, iar productia industriala a crescut in 6 din ultimele sapte luni, detalii alaturat.

Cat vor mai putea companiile sa creasca productia doar pe baza sporirii productivitatii muncii?

Share

Tags: , ,

16 comentarii

  1. Stefan Murgeanu
    13.7.2010, 9:07 am

    ” o parte poate ca muncesc la negru, o alta parte s-au pensionat, iar altii au devenit PFA, dar totusi…” iar o parte au plecat in alte tari, pur si simplu

  2. Paul
    13.7.2010, 9:50 am

    Cristian, ce parerea ai de noile idei aruncate pe piata de ministrul finantelor, care mi se pare in “fishing expedition”, ca de altfel intregul guvern, care nu este in stare sa vina cu o strategie clara de relansare. In schimb, continua fasaiala de idei economice, emisa de indivizi cu responsabilitati mari, dar total incompetenti. Dupa parerea mea, numirea unor astfel de indivizi la carma finantelor sau economiei unei tari este un act de subminare nationala. Chiar daca s-au dovedit buni administratori ai unor firme, gestionarea economiei unei tari este total diferita intrucat se intinde pe mult mai multe dimensiuni.

  3. DUHUL
    13.7.2010, 10:21 am

    @Paul – nu prea s-au dovedit “buni administratori de firme”, sa fim seriosi, cand ai clientela asigurata sau contracte preferentiale, e greu sa nu fii bun!

  4. Emil Stoica
    13.7.2010, 10:59 am

    Khris: felicitari pentru articole (nu numai cel de azi).

    Referitor la ultima ta intrebare, cred ca ar trebui sa ne uitam la structura activitatii industriale. Cresc industrii cu valoare adaugata mare (masini, telefoane mobile) si scad industrii cu valoare adaugata mica (textile, etc). Ca sa vedem cat va mai continua aceasta tendinta trebuie sa ne uitam la ce investitii se fac acum (si s-au facut in ultimii 2 ani).

    • alex
      13.7.2010, 12:13 pm

      Principalele investitii sunt acum in domeniul energetic: fabrica de panouri solare, fabrica de turbine eoliene, fabrica de utilaj petrolier samd. Deci tot produse cu valoare adaugata mare.

      Ar trebui sa ne uitam putin si la investitiile din agricultura care nu genereaza deocamdata exporturi dar vor contribui in timp la reducerea importurilor.

  5. Nicolae Abagiu
    13.7.2010, 12:00 pm

    Corect este “dar insa, totusi”, nu doar “dar totusi”.

  6. andrei
    13.7.2010, 12:20 pm

    explicabil. oamenii sunt atat de speriati de perspectiva de a ramane si ei fara job incat trag de ei si stau peste program.

    • acer
      13.7.2010, 3:27 pm

      Un lucru de admirat.
      Dupa ce am concediat 5 oameni dintr-o echipa de 14, sa-i vezi pe cei 9 ramasi cum singuri se ridica de pe scaun dupa 7 seara. Practic se ingramadeau sa stea cat mai mult la birou ca sa-i observ si sa le dau calificative de fidelitate.

      Inainte frecau menta pe net, in special pe bloguri. Acum s-au dezis de aceasta practica neproductiva.

      • andrei
        15.7.2010, 11:59 am

        sper ca observi ironia faptului ca tu la ora 3:27 pm comentai pe un blog. dar tu esti miezul din fanta iar ei niste sclavi care trebuie sa stea speriati ca poate maine nu vor avea ce manca. ai fi fost un manager de mare succes in evul mediu.

      • AristotelCostel
        15.7.2010, 5:21 pm

        @acer

        “se ridica singuri de pe scaun la 7″???

        Te gandesti ca-n viitor… sa-i ajuti tu? :)

        Au mai ramas 9? 5? 2? Singur? Dator? “Egzecutat!” :P

  7. ozer
    13.7.2010, 3:33 pm

    Eu este patron turk si eu are saormarie la Sudului in intersectie de drumuri mare. Eu are multe saorma de vanzare chiar daca criza. Inainte prin 2007 cand nu este criza, baietii de la mine nu munceste prea bine. Eu cand plecam dupa marfa ei inchid fereastra si pleaca la fumat in spate. Acum la criza se bate intre ei care face primii saorma.
    Eu patron turk este fericit.

  8. Bogdan
    13.7.2010, 5:34 pm

    Pana sa ajunga la media EU (mai mica decat in SUA sau JP TW CN) companiile mai au de crescut in acest ritm cativa ani. Deci nu aici e ingrijorarea. Ci la aparatul birocratic, a carui eficienta este printre cele mai mici din lume si care nu creste in eficienta ba chiar scade.

  9. polimedia.us/fain/
    13.7.2010, 8:03 pm

    Piata auto scade- numarul salariatilor scade- dar productivitatea muncii creste – khris-ro…

    Per total, vesti bune….

  10. Mircea Popescu
    13.7.2010, 8:04 pm

    Estimativ vorbind, cam vreo 10 ani, asa, ca sa-ti raspund la intrebarea de final.

  11. avemblog.net
    13.7.2010, 9:26 pm

    Piata auto scade, numarul salariatilor scade, dar productivitatea muncii creste : khris.ro…

    Piata auto in vara lui 2010….

  12. radu
    14.7.2010, 2:13 am

    economia bubuie ma,din 2004

Aboneaza-te!

RSS Vrei sa fii la curent cu articolele publicate pe BusinessDay.ro? Aboneaza-te acum prin RSS. Nu te costa nimic!

Din aceeasi categorie

Comentarii recente