Banci Economie Publicat la 2.3.2010 4 comentarii
Pe piata valutara pare sa fi fost liniste in februarie
Conform datelor BNR, in luna februarie valoarea medie zilnica a operatiunilor realizate pe piata valutara interbancara a fost de 1,373 milioane euro, cifra relativ egala cu cea din ianuarie insa cu 17% mai mica decat cea inregistrata in februarie 2009.
Avand in vedere ca in luna care tocmai s-a incheiat au existat 20 de sedinte de tranzactionare, rezulta ca valoarea totala a tranzactiilor valutare realizate in februarie a fost de aproximativ 27.5 miliarde euro.
De la inceputul anului s-au tranzactionat ~55 miliarde euro, cu 25% mai putin decat cele 73 miliarde euro tranzactionate in primele doua luni din 2009 insa atunci erau alte vremuri, presiunea pe cursul valutar fiind infernala. Astfel, in perioada respectiva leul s-a devalorizat cu 9.4%, in timp ce in primele doua luni din 2010 presiunile pe curs au fost mai mici, leul intarindu-se cu 2.8% de la inceputul anului.
Mai jos evolutia valorii medii zilnice a operatiunilor realizate pe piata valutara in ultimii trei ani, cu galben luna in care a avut loc celebrul atac speculativ asupra leului.
Cel putin pe moment, pe piata valutara pare sa fie liniste. BNR vegheaza…



Cristian Orgonas, Timisoara, blogger din 2008. Am 10 ani experienta in Vanzari, Supply Chain si Achizitii, iar pe acest blog public articole pe teme economice.
2.3.2010, 9:44 am
“Dormi linistit, B.N.R. vegheaza pentru tine…!â€
2.3.2010, 11:13 am
Pe 3.01.2010 a-i postat un articol de investitii personale ,din care a fost eliminat dolarul american,avand in vedere cotatia EUR/USD de 1,351 in acest moment (de la 1.5 in decembrie}ramane valabila respectiva segmentare?”Portofoliul respectiv era compus din:
1. Actiuni la bursa: 40% din total portofoliu, din care Sif5 – 25%; Sif2 – 25%; BRD – 20%; TEL – 15% si TGN 15%
2. Depozite la banci: 40%, din care 10% in EUR si 30% in Lei
3. Obligatiuni: 20%”
Eventual astept un articol nou de ce nu.
2.3.2010, 12:38 pm
Tu astepti sfaturi de investitii? Articolele din presa (on-line, sau de orice fel) au numai rol de informare a ceea ce s-a intamplat deja. Daca te bazezi pe astfel de sfaturi nu ai decat de pierdut.
2.3.2010, 12:55 pm
Catalin: mai citeste odata articolul, portofoliul respectiv era pentru 2009. Pentru 2010 structura este alta
http://khris.ro/index.php/01/2010/portofoliu-virtual-2009-40-in-lei-33-in-euro/