Economie Publicat la 11.3.2009 26 comentarii
Bursele se pregatesc de crestere
In iulie 2007, Bursa de Valori Bucuresti si-a atins maximele, indicele BET (cele mai reprezentative 10 companii cotate la bursa) ajungand la 10.813,59 de puncte, in crestere cu peste 900% fata de septembrie 1997 cand a fost lansat. In acest moment, “sarbatorim” aproximativ 20 luni de scadere continua a bursei, scadere care a dat preturile inapoi cu peste 5 ani, nivelul actual al BET fiind egal cu cel inregistrat in octombrie 2003. In graficul de mai jos se poate observa evolutia acestui indice de la lansare si pana in prezent (click pe tabel pentru marire).
Este prima scadere semnificativa a bursei de la infiintarea acesteia si drept urmare, nu putem compara aceasta scadere cu nimic din ce s-a intamplat pana acum.
La americani, lucrurile stau cu totul altfel. Vedeti mai jos o comparatie interesanta intre cele mai mari patru recesiuni bursiere din ultimul secol.
Daca in Romania piata scade de 20 luni, in SUA ea scade doar de 17 insa la ei lucrurile stau ceva mai prost: in timp ce BET a ajuns la nivelul de acum 5 ani, DJIA a ajuns la nivelul din 1996, deci a pierdut tot ce a castigat in ultimii 12 ani.Â
In plus, luand in considerare aceeasi unitate de timp (primele 17 luni de criza), scaderea actuala este mai mare decat cea din perioada marii depresiuni interbelice – pe graficul de mai sus, linia albastra intersecteaza linia gri.
Conform Marketwatch, din octombrie 2007 si pana acum, companiile americane au pierdut $11.000 de miliarde din capitalizare din care $2.6 mii de miliarde doar in acest an. Mai mult, peste jumatate dintre actiunile cotate se tranzactioneaza la un pret mai mic de $5 iar 37% la un pret mai mic de $3.
In ciuda acestor scaderi istorice, se pare ca suntem tot mai aproape de momentul in care trendul se va schimba. Strategii celor mai importante banci cred intr-o revenire a bursei pana la sfarsitul anului, prognoza medie a celor 11 de mai jos indicand un nivel de 1000 de puncte pentru indicele S&P500, respectiv o crestere de aproximativ 45% comparativ cu nivelul actual.
Spuneam cu ceva timp in urma ca un minim la bursa nu coincide cu maximul crizei si tocmai din acest motiv, multi specialisti spera la o revenire a pietelor bursiere in a doua parte a anului desi economia mondiala va da probabil primele semne de revenire doar in 2010. Daca americanii sunt optimisti, noi de ce am fi pesimisti?
Si tot pentru incurajare: graficul de mai jos arata amplitudinea cresterilor si scaderilor bursei din SUA din 1871 incoace si se poate observa ca ultimele doua mari trenduri de crestere au generat castiguri de 413% respectiv 666% (?!?). In ultimii 100 de ani, bursele din intreaga lume au trecut prin multe perioade dificile insa de fiecare data si-au revenit, stabilind noi maxime. La fel se va intampla si acum, indiferent cat de profunda va fi criza prin care trecem.
Ma pregatesc sa intru la cumparare.
Â





Cristian Orgonas, Timisoara, blogger din 2008. Am 10 ani experienta in Vanzari, Supply Chain si Achizitii, iar pe acest blog public articole pe teme economice.
11.3.2009, 9:46 am
Ce nu inteleg eu este de ce esti asa impotriva speculatorilor imobiliari si esti okay sa speculezi la bursa. Nu de alta da eu nu vad nici o diferenta.
Si ca tot zici de bursa americana, daca criza e mai accentuata ca cea din 29 atunci e posibil sa vedem -80% deci e posibil sa mai asteptam..da trebuie sa fii domiciliat in state sa te joci altfel le dai lor 30% ..
Eu sper sa cumpar vreo 5 apartamente cu 20 000.
in Ro sau un ocean view prin Florida sau California
11.3.2009, 10:10 am
@Rechinul
Speculatorul de la bursa castiga sau pierde din contributiile tuturor jucatorilor VOLUNTARI de pe …bursa.
Speculantul imobiliar face gauri in bugetele unor familii care intra in “joc” din NECESITATE.
Diferenta intre un speculant imobiliar si unul de bilete la meciurile din Ghencea e URIASA. Primul profita de o necesitate a humanoidului care bea apa, mananca mancare si locuieste in locuinta, dand tunuri care vor fi acoperite din munca pe o cariera intreaga, pe cand smecherul din fata stadionului profita de MOFTURILE naivilor.
Tot nu vezi diferenta? Eh… cu IQ-ul se poate rezolva… intr-o viata viitoare.
11.3.2009, 10:12 am
@Rechinul: sunt convins ca stii care este diferenta
Nici cei mai pesimisti analisti nu dau DJIA sub 5000-5500, cred ca ne apropiem de bottom dar nu am ajuns inca acolo. In plus, cred ca luna februarie a adus si numarul maxim de someri in SUA, rata somajului va mai creste dar numarul locurilor de munca pierdute va scadea de la o luna la alta.
Mai cred ca ce a fost mai dificil a trecut daca si Citi a inceput sa dea semne de viata..
Acum este momentul pentru o investitie pe termen lung.
11.3.2009, 10:13 am
foarte bun articolul , iar graficele spun totul
pe blogul meu am dat drumul la un articol care il poate completa pe acesta
http://taifuns.blogspot.com/2009/03/elefantii-anunta-cresterile-pe-bursa.html
Semnalul de crestere al bursei este dat de investitorii mari, pe care ii numesc elefanti , si care incep sa ne anunte ca si-au facut plinul
e foarte adevarat ca bursa anticipeaza, iar daca economia reala iese din criza in 2010 la bursa cresterea vine mult mai repede
11.3.2009, 10:18 am
Spre deosebirie de celelalte recesiuni (exceptia face criza din ’29 – care cf grf a durat vreo 35 luni), acum ne confruntam cu doua impacturi concomitente: lipsa de lichiditati si scaderea generala a consumului. Mergand pe principiul funndamental in care cotatiile pot creste doar daca vor creste cererile/cumpararile, te intreb pe ce te bazezi?
11.3.2009, 10:27 am
@Taifun: pe BVB avem nevoie ca de aer de o crestere a volumelor pentru a schimba trendul. Oricum, Adamescu a cumparat Flamingo pe gratis
@moneymanagement: este doar o problema de timp (cel mult cateva luni) pana cand economia va incepe sa dea semne de stabilizare (nu de crestere, de stabilizare). Dobanzile au scazut aproape de 0 si in plus, toate guvernele pompeaza sute de miliarde in sustinerea activitatii economice. Avem nevoie de putina rabdare pentru a vedea rezultatele.
11.3.2009, 10:32 am
Eu zic sa mai astepti si sa nu intri inca la cumparare. Desi nu am argumente de ordin stintific pot spune ca starea de spirit (frica) din piata va mai generea scaderi si de acum in colo. Nici nu stii cat de mari ti se vor parea preturile de acuma peste un an…
11.3.2009, 11:11 am
[...] se poate observa evolutia acestui indice de la lansare si pana in prezent, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.[...] citeste toata [...]
11.3.2009, 12:07 pm
Nu cred ca trebuie intrat chiar acum. Cred ca un moment oportun ar fi acela in care actiunile bancilor vor creste semnificativ.
11.3.2009, 1:06 pm
khris,
sa dea domnul sa ai dreptate
succes
11.3.2009, 1:34 pm
@ Dan Bruma
Sectorul care a condus un bull market nu poate fi acelasi care da si semnul revenirii din bear market.
@Khris
Nu cred ca ai muscat gogoasa cu Citi si cresterea de ieri. Tu cum anume cumperi si ce intelegi prin faptul ca intri la cumparare? Pe ce piata?
11.3.2009, 1:41 pm
@Livermore: cand spuneam ca intru la cumparare m-am referit la BVB.
Cresterea de ieri nu a fost decat un rally in bear market (cred ca toata lumea astepta evolutia asta) si nu profitul Citi conteaza ci faptul ca o banca muribunda reuseste sa redevina profitabila. Piata va mai scadea, dar ne apropiem cu pasi rapizi de bottom.
11.3.2009, 1:49 pm
Ok. Citi profitabila, dar nu au spus si write-down-urile
11.3.2009, 1:53 pm
Scenariul pesimist/realist DOW e pe la 3000. Dar e adevarat ca se asteapta cateva luni de revenire.cand s-ar putea sa ajungem pana la 9-10.000.
Nu iese ursul din vizuina pentru o zmeura …
11.3.2009, 3:14 pm
Un calcul simplu spune ca prin mai-iunie companiile vor afisa rezultatele din trimestrul actual; la cum merge economia, crezi ca vor fi bune.
Eu nu cred….si nu uita vorba aia veche: Sell in May and go away !
11.3.2009, 3:39 pm
“Ma pregatesc sa intru la cumparare.”
Eu zic sa mai astepti. In SUA exista o uriasa dorinta de a vedea o revenire a burselor, dorinta ce de multe ori intuneca ratiunea. Ma uitam pe CNBC in saptamana ce a urmat falimentului Lehman, cand NYSEC s-a prabusit practic in gol, iar reporterii intrebau obsedant, la fiecare 10 minute “Cand credeti ca o sa isi revina? Cand credeti ca o sa isi revina?”
Deocamdata nu stim nici cand se va atinge minimul, nici daca aceasta criza va urma patternul celor anterioare, nici cat de mare sau rapida va fi revenirea.
Oricum, nu te grabeste nimeni. Exista o latenta serioasa, de cateva luni bune intre NYSEC si bursa locala, asa ca vor fi semnale foarte clare inainte de a incepe sa urce bursa si la noi. Nu e nevoie de speculatii, la noi se poate merge la sigur.
Si inca doua argumente pentru prudenta:
1. De obicei societatile ce cresc dupa o criza NU sunt aceleasi care au picat inaintea acesteia… Daca GM, AIG sau Citi sunt acum la pamant, aceasta nu este deloc o indicatie de cumparare. E foarte posibil sa fie bani aruncati pe geam. Vor creste altii, si nu putem stii nici macar cu aproximatie care, atat timp cat nu s-a ajuns la bottom. La ora actuala e loterie pura.
2. De regula, inainte de a se atinge bottomul exista o scurta perioada de prabusire brusca, in care se “curata” piata si se epuizeaza potentialul de teama. Daca apuci sa cumperi inainte de acea ultima saritura in gol….ai pus-o!
11.3.2009, 4:55 pm
Mai bine joci la ruleta la casino. Ai mult mai multe sanse sa castigi ceva decat la bursa. Cat timp vor mai fi state si tari care nu au bani luati de la FMI nu se va incheia jucaria. Abia cand dolarul si euro vor cadea destul de puternic – va reincepe urcusul burselor. Pana atunci vor fi tot soiul de incercari “nereusite” de pornire ca baietii destepti de la ei sa poata sa vinda ce titluri mizerabile mai au. Ai articole interesante. Nu te mai uita in gura “specialistilor”. Pp ca vii de pe alta planeta. Priveste ca si cand nu stii nimic. Abia atunci o sa incepi sa vezi adevarul. Pana atunci ai doar sclipiri ale inteligentei care te ajuta sa vezi realitatea.
11.3.2009, 6:56 pm
hm
in trading trebuie sa fii atent intre ce ai vrea sa se intimple si ce se intimpla cu adevarat.
“Strategii celor mai importante banci cred intr-o revenire a bursei pana la sfarsitul anului”
asa cum tu ai gasit o “trupa” de analisti care iti spune ca bursa americana va creste in a doua parte a anului, asa pot sa-ti dau si eu o lista de analisti si investitori care spun ca ne asteapta o criza lunga, in care bursa o s-o frece intr-un trend lateral. sigur, o sa se ajunga la bottom, dar ce folos?
in plus, da-mi voie sa ma indoiesc de “strategii bancilor”, am citit ceva prognoze optimisme lansate pe la mijlocul lui 2007 venite tocmai de la acesti strategi…
pina una-alta, eu sint mult mai rezervat referitor la un adevarat reversal la bursa americana. dar, hei, s-ar putea sa ma insel
P.S. apropo de graficul S&P pe care l-ai dat, e o interesanta zona de suport (virful din 1968 si cele din preajma anului 1989) care nu a fost atinsa. punem un pariu pe un suc ca bursa mai scade cel putin pina la acel nivel, inainte sa se intoarca?
11.3.2009, 8:09 pm
Zici ca “daca americanii sunt optimisti, noi de ce am fi pesimisti?”. Pai din doua motive, unul de tot rasul, si anume acela ca nu suntem americani, si altul foarte serios, acela ca America are un potential economic si o capacitate de a se “focusa” in situatii de criza mult superioara majoritatii statelor lumii, cu atat mai mult Romaniei.
11.3.2009, 8:21 pm
@Livermore: important este sa fie profitabila din punct de vedere operational. De write-down-uri se ocupa FED
@Dr A: in 2009-2010 DJIA nici nu va scadea la 3k, nici nu va creste la 10k. Cred ca sub 5000 nu se va duce. La 3000 nu va ajunge decat daca se va prabusi intreg sistemul bancar american.
@Rex: cred ca multi au vandut in mai 2008 si acum stau inca deoparte. In mai 2009 nu mai are cine sa vanda
@Joness: de vreo doua luni ma pregatesc sa intru la cumparare dar nu o sa intru decat dupa ce o sa am confirmarea unui nou trend de crestere. Ce s-a intamplat ieri a fost un foc de paie. Ai dreptate in ce priveste scaderea brusca si pe volume mari.
@20rr0:la bursa nu poti merge niciodata la sigur iar la BVB exista atat de multe companii subevaluate incat nu stii ce sa alegi. Mai devreme sau mai tarziu bursele vor creste, indiferent cat de mult vor mai scadea acum. Interesanta ultima propozitie din comentariul tau.
@Luca:nu pun pariu pentru ca sunt sigur ca bursa va mai scadea putin inainte de a-si reveni. Dar dar daca ai pierdut 90%, mai conteaza 1-2-3%?
11.3.2009, 8:58 pm
Eu cred ca BVB o sa mai scada , pentru ca mai este loc de scazut !
Ce actiuni o sa cumperi ?
11.3.2009, 10:00 pm
@romania inedit: 75% din actiunile de la BVB sunt puternic subevaluate, deci ai de unde alege. Nu stiu inca ce o sa cumpar.
12.3.2009, 2:23 pm
As intra si eu la cumparare… de optiuni put
13.3.2009, 2:32 pm
ce se intampla pe bursa?vad ca azi e toata lumea in extaz…crezi ca trendul e alimentat de ideea imprumutului pe care Romania il vrea de la FMI?…eventual de ocolire a recesiunii?
14.3.2009, 10:01 am
[...] Tot in aceasta saptamana, bursa a terminat pe verde, indicii bursieri castigand intre 2.4% (BET) si 8% BET-FI pe volume in crestere usoara. Nu ma grabesc sa spun ca trendul de scadere s-a schimbat insa se pare ca cel putin pentru moment, cele mai importante actiuni au gasit un suport in jurul cotatiilor actuale. Inca nu m-am decis sa intru la cumparare. [...]
13.11.2009, 10:07 am
Apropo de titlul postarii, eu l-as completa cu “, … dar CRIZA continua”.
O crestere a burselor fara crestere economica (productie, servicii – care sa necesite bani, atrasi de la actionari, pe piata bursiera) este o inginerie financiara, de entuziasm colectiv, care ne vindem toti – unii altora – hirtii, in euforia unor cistiguri continue … Evident ca asta nu poate sa mearga la infinit, ca nu e un “perpetuum mobile”, si atunci vine reglajul, caderea burselor.
Asa s-a intimplat si cu consumul si creditarea ; daca in mecanismul economic, nu apare plus valoare, jocul devine unul cu suma zero, in care exista cistigatori si perdanti, dar cistigul este egal cu pierderea (pina la urma e ca la jocul de carti : intram toti in joc cu o suma, care in final se repartizeaza intre jucatori).
In mecansimul cresterii economice, va apare ca factor de frinare pretul petrolului, deci lucrurile sunt mai complicate decit par la prima vedere …
Dintr-un comentariu n-am inteles care e diferenta dintre “speculatorul de la bursa” si “speculantul imobiliar” (oricum DEX-ul arata ca cei 2 termeni sunt identici !) ?…
Si apropo de speculatii si speculatori : e ceva ilegal in actiunea lor (imobiliar, bursa, adaug BANCILE !) ?
Raspunsul pe care il dau este : NU !…
Singurul reglaj al preturilor il face PIATA (libera) ; daca functioneaza distorsionat, eu cred ca statul ar trebui sa intervina ;
Si sa nu ne ferim de exprimare : daca exista SUPRAPROFIT, trebuie sa existe si SUPRAIMPOZITARE !…