Blogroll

ARHIVA

Economie Publicat la 8.2.2010 19 comentarii

Trei tari cu probleme: Grecia, Portugalia, Spania

Posibila intrare in incapacitate de plata a Greciei, precum si deficitele bugetare extrem de mari pe care le inregistreaza unele tari europene a determinat o scadere a apetitului investitorilor fata de risc, astfel ca bursele au scazut puternic saptamana trecuta, iar euro s-a depreciat semnificativ comparativ cu dolarul.

Sa vedem care este situatia economica a trei dintre cele mai riscante tari ale zonei euro, respectiv Grecia, Portugalia si Spania.

1. Evolutia Produsului Intern Brut si a somajului

In trimestrul trei al anului trecut, economia zonei euro s-a contractat cu 4% fata de perioada corespunzatoare a anului anterior, in timp ce economia Greciei nu a pierdut decat 1.7%, cea a Portugaliei a scazut cu 2.5% iar cea a Spaniei cu 4%, detalii in graficul alaturat, click pe grafic pentru marire.

De remarcat faptul ca PIB-ul Greciei a rezistat extrem de bine la criza, insa aceasta evolutie s-a datorat si cheltuielilor publice extrem de mari, cheltuieli care au generat un deficit bugetar record.

In ceea ce priveste somajul, Spania este campioana zonei euro cu o rata a somajului de 19.5%, iar Portugalia si Grecia se afla in jurul mediei de 10%. De altfel, Spania a avut un somaj ridicat si inainte de criza (9.7% in martie 2008, versus 7.1% in zona euro), iar dublarea ratei somajului in ultimul an si jumatate s-a produs mai ales pe fondul prabusirii sectorului de constructii din aceasta tara.

2. Deficitul bugetar si deficitul de cont curent

In 2009, Grecia a inregistrat un deficit bugetar record de 12.7% din PIB (un deficit similar are si Irlanda), iar Spania si Portugalia se nu se afla prea departe cu 11.4% respectiv 9.3%. Media zonei euro a fost de 6.4% anul trecut, cu perspectiva cresterii procentului la 6.9% in 2010.

Deficitele bugetare uriase si nesustenabile pe termen lung, au determinat Comisia Europeana sa ia atitudine si sa ceara incadrarea in limita de 3% pana cel tarziu in 2012, insa unora dintre tari le va fi imposibil sa realizeze o asemenea performanta, mai ales in conditiile in care reducerea drastica a deficitelor nu se poate face fara reducerea drastica a cheltuielilor publice si cresterea somajului, masuri de neacceptat pentru sindicate.

Drept urmare, Grecia se confrunta in acest moment cu greve si miscari violente de strada, in Portugalia guvernul nu a putut adopta bugetul de austeritate propus pentru 2010, iar in ceea ce priveste Spania, rata uriasa a somajului va ingreuna extrem de mult reducerea deficitului la 3% pana in 2013, asa cum au promis autoritatile.

Grecia se afla intr-o situatie extrem de proasta datorita faptului ca are si un deficit de cont curent foarte mare, astfel ca “deficitele gemene” asa cum sunt numite deficitul bugetar si de cont curent, vor fi extrem de greu de finantat in 2010.

O tara cu moneda proprie precum Romania, poate decide la un moment dat sa tipareasca bani pentru a acoperi deficitul bugetar cu riscul cresterii inflatiei si al deprecierii monedei nationale, insa o tara membra a zonei euro nu poate face asta pentru ca doar Banca Centrala Europeana tipareste euro, astfel ca Grecia nu isi poate acoperi datoriile altfel decat prin noi imprumuturi. Daca nu are de unde sa se imprumute, intra in incapacitate de plata.

Se discuta despre faptul ca grecii trebuie sa imprumute aproximativ 50 miliarde euro (~20% din PIB) in acest an pentru a avea cu ce sa isi plateasca datoriile, si cum investitorii percep aceasta tara drept foarte riscanta, dobanzile la care Grecia se poate imprumuta  au depasit 6%. Mai mult, Grecia este dependenta de imprumuturile externe, strainii detinand la sfarsitul trimestrului trei al anului trecut, 72.3% din totalul bondurilor grecesti.

3. Datoria publica

La nivelul zonei euro, datoria publica medie reprezinta aproximativ 78% din PIB, perspectivele pentru 2010 si 2011 fiind de crestere la 85% respectiv 88%. In acelasi timp, datoria publica a Greciei a fost de 113% din PIB anul trecut, cu perspective de a depasi 125% in acest an, datoria publica a Portugaliei va depasi 85% din PIB in 2010, iar cea a Spaniei va inregistra o crestere de la 50% in 2009, la 74.3% in 2012.

De ani de zile Italia detine recordul datoriei publice in UE cu un procent de peste 100% din PIB, insa Grecia va trece in mod sigur pe primul loc in 2010, iar perspectivele acestei tari nu sunt deloc roz.

4. Concluzie

Ca o parere personala, cred ca Grecia are putine sanse sa evite intrarea in incapacitate de plata fara sa apeleze la un imprumut de la FMI si/sau Comisia Europeana, insa aceste institutii vor impune masuri extrem de greu de implementat – sa ne gandim cat de greu ii este Romaniei sa reduca deficitul bugetar de la 7.3% in 2009 la 5.9% in 2010, si sa ne imaginam ce masuri trebuie sa ia guvernul grec pentru a reduce deficitul de la 12.7% in 2009 la 8.7% in 2010, 5.6% in 2011 si 2.8% in 2012 asa cum isi propune Ministrul de Finante, George Papaconstantinu.

In ceea ce priveste Portugalia si Spania, aceste tari nu se afla inca in situatia Greciei, insa autoritatile trebuie sa demonstreze investitorilor ca sunt capabile sa reduca drastic deficitele bugetare, altfel vor pune in pericol stabilitatea intregii zone euro.

Anul 2010 va fi unul extrem de important din punctul de vedere al evolutiei economice pe termen lung, investitorii asteptand acum sa vada ce masuri iau guvernele pentru reducerea deficitelor acumulate anul trecut, iar daca aceste masuri vor fi neconvingatoare, pietele internationale vor continua sa ramana tensionate.

Nota: sursa datelor din grafice - Eurostat si Bancile Nationale ale celor 3 tari

Share

Tags: , , , , ,

19 comentarii

  1. Misu
    8.2.2010, 11:13 am

    1. abia acum ne dam seama ca ar fi trebuit sa ne dorim o economie sanatoasa in loc de o aderare la ue
    2. poate grecii vor ceea ce guv.ro doar se face ca vrea (reducere cheltuieli bugetare-si nu ma refer la concedieri ca principala solutie)

    • Cristian Orgonas
      8.2.2010, 11:19 am

      Misu:
      1. orice crestere economica genereaza dezechilibre, diferenta dintre noi si ceilalti este ca noi am exagerat.
      2. in Grecia vor fi lupte de strada, iar sezonul grevelor abia a inceput. Daca guvernul grec va reusi reducerea deficitului de la 12.7% in 2009 la 2.8% in 2012, primul ministru grec ar merita o statuie si un loc in cartile de istorie.

  2. Dedalus
    8.2.2010, 11:15 am

    Aceste tari au economia bazata pe sectoare volatile: constructii, infrastructura cvasinutila finantata de UE, turism.

    Acelasi model ni-l dorim si noi, motivul fiind ca nu e nevoie de efort (=munca) sau de gandire (=instruire, educatie) in aceste sectoare.

    Irlanda a investit totusi mult intr-un model fiscalitate redusa + invatamant puternic, ceea ce o recomanda pentru rezistenta sau revenire, singurul sau punct slab fiind exagerarea in atragerea fondurilor UE.

    Acelasi punct slab la ei va fi punctul tare la noi: avand in vedere rata de absorbtie de sub 5%, Romania nu depinde (si nici nu va depinde…) de finantarea UE.

    Dar in ce priveste invatamantul, stam pe departe cel mai prost din intreaga Europa, daca nu chiar din emisfera vestica…

    Asa patesc cei care iau inchipuirile drept realitate si poreclesc lenea- “finantare”.

    Problema teoretica este dupa mine majora: aici nu e vorba de o criza “capitalista” sau “financaira” ci de decuplarea actiunilor de nevoi. Nici o teorie macroeconomica nu are asemenea premise, deoarece nici una nu ia in considerare ca determinant factorul psihic (a se citi apetenta pentru lene si bani furati).

    Parerea mea este ca ne aflam la inceputul “crizei”, nici macar la apogeul ei nu suntem. Masurile luate nu au avut decat menirea de a amana deznodamantul….

    • Cristian Orgonas
      8.2.2010, 11:17 am

      Daedalus: cel mai probabil, scaderea economica s-a incheiat. Acum, guvernele trebuie sa faca ceva pentru reducerea deficitelor si mai ales a datoriilor publice.

      • Mariniuc
        8.2.2010, 12:28 pm

        Eu asa am inteles ce a zis Dedalus:

        - Romania nu va avea elite adevarate niciodata datorita invatamantului prost. DE ACORD
        - In Romania nu se va actiona in directia corecta datorita mentalitatiilor. DE ACORD

        Eu tot ma intreb cum Germania, Japonia, infrante in Al Doilea Război Mondial, au reusit sa revina dupa 30 – 40 de ani ? Au trecut 20 de ani de la Revolutie, si ce s-a facut ?

        PS: Khirs, poate o sa faci tu un articol pe tema asta

      • Rty
        8.2.2010, 11:16 pm

        La nemti si japonezi au fost ruinate orasele , dar nu si mentaliatea. Pe cindla noi sa schmbat felul de a fi, gindi, de fapt inca se schimba. Sunt lucruri total diferite.

  3. catalin
    8.2.2010, 11:32 am

    In ce mod vor fi afectate bancile grecesti din Romania (subsidiarele celor grecesti) de intrarea in colaps a Greciei?

    • Cristian Orgonas
      8.2.2010, 11:40 am

      Catalin: bancile-mama din Grecia pot decide sa isi reduca expunerea pe Romania, ceea ce inseamna repatrierea unor sume de bani.
      Dar nu cred ca Grecia va intra in incapacitate de plata, UE nu o va lasa sa cada.

  4. Adrian M
    8.2.2010, 12:48 pm

    Cristian,
    Te-ai sincronizat cu Dan Popa in ceea ce priveste articolul despre Grecia:
    http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-6887690-cum-faci-bani-din-datoria-greciei-cine-vrea-pielea-euro.htm

    Cred ca Grecia va fi ajutata de UE, deja afecteaza toate tarile din zona euro prin scaderea eur/usd.

  5. Dedalus
    8.2.2010, 12:51 pm

    Vom vedea daca “s-a incheiat” ciza…

    O aterizare lina e mai buna decat una brusca, de acord, dar daca e o aterizare fortata, asta are efecte serioase indiferent de cat de lina sau mai putin lina este.

    Romania se afla in plina criza de disolutie, este o natiune care nu se mai poate autoguverna. Criza mondiala a grabit lucrurile in Ro, dar nu le-a determinat. Cu sau fara criza tot aia era.

    Eu urmaresc foart atent ce se intimpla in Grecia din motivul apropierii conceptuale (cam de speriat , ce e drept) : dezvoltare bazata pe infrastructura finantata de UE + turism, la care se adauga un invatamant indoielnic.

    Eu cred ca asta e reteta falimentului.

  6. blueslash
    8.2.2010, 1:58 pm

    etee fleoshc aterizare lina
    parc-as auzi pe cineva prin 199o
    abia acum se vede care e adevarata forta a euro in raport cu alte valute
    daca tot ai urmarit ceea ce se petrece-n Grecia
    ai sti si ca era la un moment dat a doua exportatoare mondiala de bumbac
    sau, ai sti si despre sistemele automate de irigatii sau despre inlocuirea canalelor de irigatii construite din dale de ciment (unde am mai vazut noi asemenea imensitati?) cu conducte din pvc sau cauciuc. ia ghici cu ce bani si de ce e mai buna solutia?
    oare unde s-a gresit?
    nu cumva in graba cu care s-au impartit bani in dreapta si-n stanga
    taman celor care stateau cu “mana-n sus”
    in timp ce producatorilor li s-au impus tot felul de taxe?
    si de ce acest scenariu seamana pana la identificare cu cel derulat intr-o alta asa-zis tara care in 199o nu avea nicio datorie externa?
    si ce au in comun aceste state?

  7. Stefan A.
    8.2.2010, 2:27 pm

    1- Grecia va primii un imprumut mascat . UE va acorda anticipat miliardele de euro pe care Grecia ar trebui sa le obtina in mai multi ani . In schimbul acestor bani + ceva imprumuturi de la marile banci a tarilor cu moneda euro, UE a impus programul de austeritate a bugetului Greciei ! Mult mai sever decit a impus FMI la noi .
    2- Fiecare tara cu moneda euro tipareste proprii bani . Sub strict control BCE !
    Inclusiv BCE tipareste bani .Sub strict control UE .
    3- Italia are deja o datorie de 115 % din PIB .Egala cu datoria pe care o avea cu zece ani in urma , cand a intrat in euro. (in acesti zece ani , datoria a scazut , crescut , alternativ ). In 2013 se prevede ca datoria italiana va ajunge la 120 % .
    Nota finala : tarile mai slabe din zona euro sant cobaii necesari pentru a experimenta un prototip de salvare financiara a monedei comune .
    Salvarea lor , pilotata si finantata de UE , ar putea declansa la o cursa intre tarile monedei unice pentru a cere aceleasi masuri in sustnerea bugetelor nationale ..

  8. poly
    8.2.2010, 2:31 pm

    in toata criza asta exista un aspect pozitiv trecut cu vederea, care ar merita un pic analizat. DEPRECIEREA EURO IN RAPORT CU DOLARUL (1.36 dolari pt. un euro de la 1.55 ). ori chestia asta convine de minune marilor economii europene cum ar fi Germania, Franta sau chiar si Italia, ale caror exporturi devin mai competitive. nu stiu daca va amintiti circul facut de berlusconi cand euro ajunsese la paritate de 1.55 (parca) cu dolarul. un euro mai slab convine si tarilor nordice, mari exportatori de produse de inalta tehnologie (vezi nokia, ericsson, electrolux, abb, volvo etc.) As fi interesat de alte opinii in legatura cu subiectul asta.

  9. stefan
    8.2.2010, 6:04 pm

    Si totusi ce ar trebui facut ? Merita sa mai ti banii in euro-lei sau trecem pe dolari ?
    Daca e riscul Grecia+Spania+Portugalia e atat de mare e de presupus ca nu merita sa ti economiile in euro . So ….care e raspunsul ….

    • dezGusty
      8.2.2010, 8:17 pm

      Stefan, raspunsul la intrebarea asta il stiu doar speculatorii ce mai buni :-)

      Intrebarea pe care ar trebui sa ti-o pui este: in ce combinatie de economie si guvernare ai mai multa incredere? cea din Romania? amalgamul din zona euro? cea din SUA?

  10. Razboi întru Cuvânt »GRECIA – tinta atacurilor speculative.
    8.2.2010, 9:08 pm

    [...] KHRIS.ro: Trei tari cu probleme: Grecia, Portugalia, Spania [...]

  11. alex.dumitrascu
    9.3.2010, 11:53 am

    Metoda naturala, economica de finantare a deficitului bugetar, este devalorizarea monedei nationale.
    Orice finantare din imprumuturi ‘cu restrictii” de tip FMI conduce in mod necesar la ‘rostogolirea’ respectivului credit, si in final tot la devalorizare sau la….incetare de plati.
    Pentru Romania a fost nefireasca si paguboasa finantarea prin credit de la FMI. Vedeti ca se prefigureaza rostogolirea primului imprumut , contractarea unuia nou la sfarsitul lui 2010, chestie care nu rezolva insa finantarea in continuare a deficitului.
    Daca s-ar fi finantat deficitul prin devalorizarea leului, solutia ar fi fost mai ieftina si mai eficienta. Fara dobanzi, fara datorie externa, fara restrictii.
    Vedeti insa ca in Romania politica economica este facuta de BNR, guvernul fiind outsider. Iar BNR are in “fisa postului” tocmai scaderea inflatiei si “sanatatea sistemului” bancar, sanatate care ar fi oarecum prejudiciata de deprecierea leului. Simplu ar fi crescut si mai mult numarul creditelor neperformante..
    Concluzia ar fi ca fara devalorizarea leului si cateva falimente bancare Romania nu va reveni pe crestere economica. Nu a reusit nimeni performanta asta, care ar contrazice de fapt fundamentele. Nici SUA nici altii.
    Efectiv nu se poate.

Aboneaza-te!

RSS Vrei sa fii la curent cu articolele publicate pe BusinessDay.ro? Aboneaza-te acum prin RSS. Nu te costa nimic!

Din aceeasi categorie

Comentarii recente