Economie Publicat la 27.2.2009 26 comentarii
NU avem nevoie de un plan de salvare al sistemului bancar
S-a discutat mult in ultima vreme pe marginea acestui subiect si cred ca nu ar strica sa privim lucrurile din punct de vedere obiectiv, dincolo de interesele de moment ale unora sau altora.
Sistemul bancar romanesc este detinut in proportie de peste 80% de catre straini iar cea mai importanta felie o au austriecii. In aceste conditii, un ajutor pe care statul roman l-ar acorda sistemului bancar s-ar traduce printr-un ajutor pe care Romania l-ar acorda Austriei, Frantei, Italiei sau altor tari europene din care vin investitorii straini.
Pe de alta parte, exista banci care au primit ajutor de stat (Erste si Raiffeisen spre ex.) dar care se vad acum in postura de a acorda linii de finantare filialelor din Romania. Cu alte cuvinte, statul austriac a luat bani de la contribuabili, i-a injectat in banci iar bancile i-au “pasat” mai departe spre filialele de la noi. Din acest punct de vedere, ingrijorarea guvernului austriac este de inteles.
Eu nu inteleg totusi un lucru: daca sistemul bancar romanesc are nevoie de ajutor, inseamna ca are o problema serioasa, problema pe care eu insa nu o vad. Anul trecut s-au raportat profituri record iar pana acum, bancile care si-au facut publice tintele de profit spun ca in 2009 acesta se va situa la acelasi nivel cu cel din 2008. In plus, indicele de solvabilitate se afla la un nivel extrem de bun iar dl Isarescu a declarat nu odata ca sistemul bancar este supracapitalizat.
Mai mult, bancile detin la BNR peste 13 miliarde de euro sub forma de RMO, bani ce pot fi utilizati la nevoie pentru a acoperi deficitul de lichiditate insa, in urmatoarea perioada, este putin probabil ca Banca Nationala sa dea drumul la o parte din acesti bani datorita riscului ca aceste sume sa fie folosite pentru a returna inainte de scadenta imprumuturile intra-grup.
Probabil ati auzit despre riscul pe care aceste imprumuturi il presupun si poate ar fi bine sa va explic mecanismul: o banca austriaca (sau din Italia, Germania etc) cumpara o banca din Romania, iar pentru ca in Romania se inregistreaza profituri record ce nu pot fi realizate in tara de origine, banca mama din Austria incepe sa directioneze sub forma de credite (linii de finantare) tot mai multi bani spre filiala din RO. Cu acesti bani, banca romaneasca acorda credite, profiturile inregistrate sunt uriase, toata lumea este multumita.
A venit insa criza, iar banca din Austria incepe sa aibe probleme de lichiditate. In acel moment, isi aminteste ca a acordat o gramada de bani filialei sale din Romania, bani pe care acum ii vrea inapoi. Problema este ca nu ii poate forta pe romani sa isi plateasca anticipat creditele si prin urmare, filiala din Romania trebuie sa faca rost de bani din alta parte pentru a isi plati in avans creditele catre banca mama.
Acesti bani pot veni din doua surse: fie din RMO (iata motivul pentru care BNR tine cu dintii de acesti bani), fie prin atragerea de bani de la populatie – asa se explica dobanzile halucinante oferite de unele banci la depozitele in euro.
In Romania insa, moneda nationala nu este euro ci leul deci este putin probabil ca banca austriaca sa gaseasca suficienti euro pe piata pentru a isi repatria imprumuturile si atunci trebuie sa faca rost de lei pe care sa ii schimbe in euro. Avand insa in vedere ca leul s-a devalorizat foarte mult in ultimele luni, banca austriaca va pierde bani din schimbul valutar si in plus, dobanzile pe care le plateste pentru a atrage acesti lei sunt si ele foarte mari, deci daca vrea sa isi retraga banii din Romania, orice banca straina va avea costuri deloc de neglijat.
In acest context, BNR joaca bine: mentine RMO, cursul valutar descurajeaza repartierea profiturilor iar dobanda de referinta este la cel mai ridicat nivel UE (deci tentanta pentru investitori). In plus, un acord de finantare externa ar linisti si mai mult apele in sensul ca ar consolida rezerva valutara a tarii, oferind astfel si mai multa putere BNR.
Dl Isarescu a spus in urma cu cateva zile ca a avut intalniri cu bancile straine ce activeaza in Romania iar acestea au confirmat ca liniile de finantare vor fi mentinute. Nici nu ma asteptam sa fie altfel, din moment ce in urmatorii 10 ani cel putin, profiturile pe care piata romaneasca le va genera vor fi net superioare profiturilor din Vest.
In aceste conditii, un plan de salvare al sistemului bancar ce ar presupune folosirea banilor publici nu si-ar avea rostul. De ce sa cautam o problema acolo unde nu este?
Dl Ghetea ne spune ca ar fi bine sa avem un plan “just in case”. Pai nu ar fi mai bine ca cei care iau deciziile sa faca in asa fel incat sa nu avem nevoie de un asemenea plan?


Cristian Orgonas, Timisoara, blogger din 2008. Am 10 ani experienta in Vanzari, Supply Chain si Achizitii, iar pe acest blog public articole pe teme economice.
27.2.2009, 9:12 am
khris> de ce spui ca bancile mama pierd din curs valutar? o mare parte din banii care au ajuns la filialele din Romania au fost plasati tot in euro si cu dobanzi mai mari decat la ei acasa
daca tot avem problema asta cu schimbul valutar singura solutie este ADOPTAREA RAPIDA a monedei EURO in tarile din Europa de Est si Centrala
se pare ca presiunea este foarte mare, inclusiv la noi se inmultesc vocile care cer acest lucru:
http://taifuns.blogspot.com/2009/02/trecem-la-euro-mai-repede.html
daca trecem la Euro vom avea fluxuri financiare santoase si stabile, nu cum este acum cand vin atat de multi speculatori doar pentru a face bani din variatiile de curs, motiv pentru care avem asemenea volatilitate
27.2.2009, 10:22 am
@Taifun: ma indoiesc ca toate liniile de finantare in euro s-au dus 100% pe credite in euro. Din imprumuturile in lei se obtine un profit mai mare iar acum un an nimeni nu prognoza un curs valutar de 4.3
Nu stiu daca vom putea adopta euro mai devreme de 3-4 ani, chiar daca cei de la Bruxelles relaxeaza conditiile.
27.2.2009, 10:36 am
[...] Italiei sau altor tari europene din care vin investitorii straini, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau. Citeste mai [...]
27.2.2009, 10:46 am
asta e dedicaie speciala pentru tin, khris. sa vezi si tu cum au mai “explodat” vanzarile de locuinte in sua.
http://economie.hotnews.ro/stiri-consumator-5452368-nou-record-negativ-sua-vanzarile-locuinte-noi-scazut-jumatate-ultimul.htm
27.2.2009, 10:50 am
@elzorab: in articolul meu era vorba despre vanzarile de locuinte vechi, nu noi. Iar graficele din articolul respectiv contineau niste cifre pe care nu le-am scos din stomac.
27.2.2009, 10:57 am
Foarte mari probleme la banci. Vezi si BCR, aproape in faliment cu doar 100% crestere de profit in conditiile realizarii unor provizioane in crestere.
27.2.2009, 11:11 am
Nu-i rau articolul Khris ! Deloc nu e rau !
27.2.2009, 11:12 am
Chiar asa o fi? Sa fie oare si romanii atat de fericiti ca platesc dobanzi de 5-6 ori mai mari decat ceilalti europeni?
Bnr joaca bine, dar nu in sensul pe care incerci sa ni-l sugerezi dta dle khris. Te invit sa citesti cu atentie bilanturile contabile ale bnr. Vei afla astfel ca bnr a folosit si foloseste asa-zisele “rezerve obligatorii” ca sa cumpere “rezervele internationale ale Romaniei”, ca sa poata spune poporului sa stea linistit, adica sa se lase jumulit. Intelegeti targul? Bancile straine vin, platesc ‘taxa”, adica “rezerva obligatorie”, primesc , astfel, dreptul sa acorde credite in valuta, in conditii de monopol, cu dobazi astronomice, cu banii primiti ca “taxa”, bnr cumpara hartii de valoare pe care le depune in bancile straine si le prezinta poporului roman drept “rezerve valutare internationale”. Daca, maine, bnr ar trebui sa restituie “rezervele obligatorii”, s-ar evapora, instantaneu, peste 60% din “rezerva internationala ” a Romaniei. Lucru de care nu suntem chiar asa de departe.
Datorita creditelor “in valuta”, practicate prin incalcarea Constitutiei, aproape o treime din PIB-ul tarii pleaca in afara, ca serviciu al datoriei externe. Trecerea la euro ar elimina aceasta componenta a jafului. Exista, evident, solutii si pentru celelalte ‘componente’.
27.2.2009, 11:14 am
[...]S-a discutat mult in ultima vreme pe marginea acestui subiect si cred ca nu ar strica sa privim lucrurile din punct de vedere obiectiv, dincolo de interesele de moment ale unora sau altora.[...]
27.2.2009, 11:18 am
Sunt de acord cu tine ca principalii vinovati de aceasta depreciere a monedelor tarilor cu economii emergente sunt bancile cu pondere mare in aceste tari: foamea de euro se transpune in presiuni enorme pe aceste monede.
Din pacate firmele si populatia sufera acum putin (sau mai mult – au crescut falmentele, trebuie sa recunosc ), dar daca BNR reuseste sa pastreze un echilibru s-ar putea ca acest curs salbatic sa-si revina si chiar sa coboare sub 4 lei.
Totul tine de stabilitatea economiei RO, daca avem potential bancile respective nu vor mai retrage finantarile,pentru ca sunt mai profiatbile cum ai zis si tu, dar daca ne jucam de-a economia (si “lasam cursul in balarii”) s-ar putea ca aceste banci sa opreasca creditarile viitoare (ceea ce ne-ar da “omorul”).
Povestea asta (intre banci si BNR) ii ca o casatorie in vreme de criza: ii scump al naibii sa divortezi…..asa ca te mai chinui pana iasa soarele.
27.2.2009, 11:42 am
Problema este un pic diversa ! In Romania , riscul cel mai mare este dat de imprumuturile persoanelor si a firmelor private adica, datoria privata ! Toti declara ca acest an, multi privati nu vor mai reusii sa plateasca ratele in valuta ! Deci, noi pierderi pentru banci. Isarescu a declarat ca avem nevoie de imprumut in valuta pentru a acoperii deficitul bugetar si A PROTEJA REZERVA VALUTARA !!!!!
Eventualele pierderi ( mai mult ca sigure) a bancilor straine din tara, va duce la reducerea legala a rezervei obligatorii ( rezerve obligatorii de 40 % depuse la BNR) si deci, aceasta pierdere ar trebui compensata cu imprumut international in valuta. Aici este marea diferenta !! Logic ca nu putem intervenii cu ajutoare directe la filialele bancilor straine din Romania ! La fel de logic ca trebuie sa COMPENSAM reducerea fortata a rezervelor valutare depuse de aceste banci la BNR. DACA nu se procedeaza astfel, presiunea le leu va fi enorma , riscurile de devalorizare sint mari si inflatia poate devenii galopanta . In acest caz dramatic, riscul general, ca natiune, este f. grav !!! (din acest motiv avem ratingul extrem de scazut ) Privind la situatia globala a acestor banci ( in tarile lor de origine si in tarile unde au filiale) , cele mai expuse la riscul de noi pierderi sint bancile austriece, urmeaza cele grecesti si cu un risc mediu, cele italiene.
27.2.2009, 11:51 am
De ce te chemai Onofras inainte si acum esti Orgonas?
De ce scrii asa de des?
Ce vei face peste un an?
27.2.2009, 12:01 pm
Sintem romani si binenteles deasupra lucrurilor nu? De ce ar face bancile romanesti exceptie? Ca au pradat suficeint deja? Poate sintem si imortali?
Avem intodeauna nevoie de planuri. Se cheama “contingency planing”.
Toti cu mintea la cap le au. Administratia Obama are de gind sa faca un “stress test” tocmai pentru a putea planifica mai bine.
Ce se intimpla daca austriecii, extrem de expusi spre est, nu mai au bani?
27.2.2009, 12:04 pm
interesant articol si foarte bun
sunt perfect de acord ca nu este cazul sa `salvam` nici o banca straina de la noi; nu pentru ca sunt straine, ci pentru ca nu au nevoie, sau chiar daca au nevoie, cauza problemelor acestora nu este in romania, unde este o piata puternica, in crestere (pe termen mediu lung)
recomandat ar fi sa se deblocheze urgent creditele pentru investitii in infrastructura si in alte industrii care pot produce venituri sanatoase (turism, transport etc)
succes
27.2.2009, 12:06 pm
Bun articol, super-blog
27.2.2009, 12:08 pm
Un director dintr-o banca mijlocie imi spunea ieri ca in momentul de fata total credite acordate in sistemul bancar romanesc ar fi pe la 70 de miliarde de Euro si ca deja 6% din acestea ar fi considerate ca fiind neperformante, adica 4.2 miliarde de Euro. In conditiile in care capitalul total al bancilor din Romania este de 7 miliarde de Euro, atunci mai mult de jumatate ar fi afectat de aceste credite neperformante. Practic pentru a continua creditarea ar trebui adusi in sistem cei 4.2 miliarde pentru a asigura raportul de 1:10 (capital / credite acordate), plus 1-2 miliarde pentru a putea sa se continue creditarea in valoare de 10-20 miliarde … Din acest rationament ar veni si suma de 5 miliarde vehiculata de unele voci din banci. Personal cred ca e ceva adevar in aceste estimari si ma intreb ce am face in conditiile in care creditele neperformante ar atinge 10-12%. Probabil ca tot sistemul bancar s-ar gripa si cu siguranta ar trebui mult mai multi bani pentru depanarea situatiei. Cred ca daca s-ar baga acum banii considerati necesari s-ar putea controla declinul performantei creditelor in derulare, dar nu stiu ce solutii ar avea BNR si / sau Guvernul pentru a controla ca acesti bani raman in circuit romanesc si nu ies afara (statul – actionar majoritar, nationalizare, etc.). Asa cum decurg lucrurile acum probabil ca Isarescu isi face calculele ca pentru moment este suficient sa creeze premizele unui mediu de investitii atractiv si ca poate sa controleze situatia. Pana acum a aratat ca in general stie ce face si speram ca neprevazutul sa nu ii rastoarne calculele facute. In schimb sunt convins ca un plan B trebuie sa existe, cu sau fara stirea bancilor comerciale.
27.2.2009, 12:38 pm
una din bancile austrice isi invita clientii cu credite in euro, la ei la sediu, pentru a le prezenta o schimbare a monedei din euro in lei. sa fie doar o incercare de a profita de cursul actual euro?sau mizeaza pe o crestere a leului in viitorul apropiat?
austriecii sunt magari. am vazut incercarile din presa de “a da vina pe tarile din est”…dupa ani de zile cu profituri uriase pe pietele din est, au tupeul sa vina acum si sa ceara ajutor de la statul roman.
27.2.2009, 1:02 pm
@cojocaru: perfect de acord; am facut un imprumut anul trecut (complet neinspirat acum) in franci elvetieni si dau inapoi mai mult de dublu (e drept, “marirea” e din cauza cresterii de la 2.1 la 2.9 a cursului in 2009).
Daca faceam acelasi imprumut in Europa (Elvetia, Franta, Italia) as fi dat cateva procente pe an la toata suma, asa…
Deci recapitaulam, sistemul bancar in Romania, pentru noi, nu pentru bancile comerciale sau BNR, e camatarie oficiala !
Dupa ce vom trece la Euro (daca vom mai trece) poate va fi si pentru noi sau copiii nostri altceva – pana atunci, sa nu ai nevoie de imprumut bancar !!
27.2.2009, 1:07 pm
@Khris : foarte adevarat, nu avem nevoie de salvarea sistemului bancar !
El este SALVAT si IMBUIBAT peste masura din momentul liberalizarii creditelor si pana azi !
In Romania bancile au “osanza” pana in 2018 !!!
Sigur ca exagerez, dar mi-e ciuda sa iei 10 lei imprumut de la banca , sa dai inapoi 30-40 si sa mai girezi si cu valori de 3 ori suma imprumutata…
27.2.2009, 1:21 pm
“daca sistemul bancar romanesc are nevoie de ajutor, inseamna ca are o problema serioasa, problema pe care eu insa nu o vad”
Problema sunt creditele ipotecare in EUR sau CHF cu grad de-ndatorare 70%.
27.2.2009, 1:42 pm
@Andrei: T1.09 va fi critic, in T4.08 s-a mers mult din inertie.

@olandezu: vom continua discutia legata de imobiliare ceva mai tarziu
@Cojocaru: dupa cum stiti, dobanzile in RO sunt mai mari pentru ca si riscul este mai mare. Si eu as dori sa ma imprumut la EURIBOR 6M +1% si fara nici un comision, dar nu este posibil. Mai ales acum, cand agentiile de rating catalogheaza investitiile in RO drept junk.
@Ovidiu: cursul actual al leului este convenabil deocamdata atat pt BNR cat si pentru banci. Vom vedea leul coborand la 4-4.1 doar daca ne vom asigura finantarea externa si/sau ratingul de tara va fi crescut.
@Stefan.A: BNR nu va reduce RMO atat timp cat exista pericolul migrarii banilor. Probabil din cauza asta Isarescu a tinut sa declare ca eventualul imprumut extern va consolida rezervele BNR – deci va creste probabilitatea ca leul sa nu o ia pe aratura. Nu este posibil ca liniile de finantare sa fie returnate fara ca foamea de euro sa nu destabilizeze cursul.
@Daniel: ma confunzi cu altcineva.
@Tio: este mai bine sa prevenim decat sa facem planuri prin care sa simulam dezastrul.
@Concediaza-ti seful!: corect. Am inceput sa cred ca nu vom avea niciodata autostrazi
@Doe: ma indoiesc ca nivelul creditelor neperformante va ajunge la 6-10%. Ar putea ajunge acolo doar daca rata somajului va exploda iar cursul valutar se va duce spre 5 lei. Interesante informatiile din comentariu.
@san_giovanni: Ai luat un credit in franci elvetieni. Banca s-a imprumutat in exterior pentru a lua francii iar cum ratingul de tara este cel care este, imprumutul a fost scump iar tie ti l-a dat si mai scump. La lei, statul plateste bancilor pana la 12%, de ce te-ar imprumuta banca pe tine la aceeasi dobanda? Nu condamn dobanzile practicate de banci, cat practicile imorale (cresterea comisioanelor si a dobanzilor dupa bunul plac)
27.2.2009, 3:40 pm
Offtopic (scuuuuze): Maine seara e blogmeet in Irish Pub. Nu ne-ai onorat cu prezenta demult. Cum facem sa te induplecam sa ni te alaturi?
27.2.2009, 3:44 pm
niste nebuni vere, serios. pai ce planuri si ce baza sa pui cand unul (premierul) zice ceva si altul (isarescu) altceva in problema trecerii la euro. iti inchipui ca aceeasi diferenta de opinii si in ceea ce priveste un plan pentru sistemul bancar.
27.2.2009, 3:50 pm
@Tomata: am lipsit o singura data
O sa vin maine.
27.2.2009, 7:30 pm
Marea majoritate a bancilor care activeaza in Romania (mai putin CEC, Eximbank si Banca Transilvania) sunt filiale ale unor grupuri din afara. Activitatea lor in Romania a fost si este in continuare extrem de profitabila (comparativ cu filialele din tari mai dezvoltare), dar volumul tranzactiilor pe care la fac la noi sunt destul de nesemnificative raportate la nivel de grup.
In concluzie, daca banca mama (de unde o fi ea, din afara Romaniei) are probleme, automat si filiala romaneasca va avea mosteni aceste probleme. Sincer nu vad de ce statul roman ar trebui sa “ajute” cu bani banci straine, as prefera de 1000 de ori sa intareasca pozitia pe piata a CEC-ului si Eximbank-ului – evident in conditia in care acestea doua sunt conduse responsabil.
Momentul ar putea fi unul foarte bun pentru ca cele doua banci de stat romanesti sa faca o concurenta puternica celorlalte, sa atraga clienti si sa forteze astfel mana celorlalte banci comerciale de a-si revizui politica de actiune pe piata romaneasca. Ceea ce au practicat si practica in continuare bancile comerciale de pe la noi e un fel de camatarie, careia intr-un fel sau altul trebuie sa ii se puna niste limite.
27.2.2009, 8:48 pm
Nici o banca privata nu trebuie salvata. Punct. Nici in SUA, nici in Romania, niciunde. In capitalism inconstienta se plateste cu falimentul. Salvarea unor banci reprezinta calcarea in picioare a principiilor capitaliste de piata si un semnal ca inconstienta poate continua. Da, pe termen scurt e mai bine sa fie salvate, dar pe termen lung nu. Boala lunga, moarte sigura.
Leverage mare = profit mare dar si risc mare! Si-au asumat riscul? DA. Sa fie sanatosi. Si ei si cei care i-au asigurat si vor plati oalele sparte.