Politica Publicat la 28.1.2009 43 comentarii
Mai avem nevoie de dl Boc?
Inca din momentul in care dl Boc a fost investit in functia de prim-ministru, toata lumea si-a dat seama ca acesta nu va fi altceva decat portavocea domnului Basescu insa realitatea a intrecut si cele mai “optimiste” asteptari.
Nici bine nu s-a instalat noul guvern la Palatul Victoria, ca s-a si confruntat cu o criza, cea a gazelor. Te-ai fi asteptat ca dl Boc sa negocieze cu dl Putin insa locul actualului premier a fost luat de presedinte pe baza faptului ca “seful statului are o relatie de mai multi ani cu Vladimir Putin, prin urmare a optat pentru principiul eficientei, nu pentru orgoliu” dupa cum s-a justificat mai tarziu actualul PM.
Apoi, dl Basescu si-a luat in serios rolul de conducator si a inceput dea primul publicitatii tot felul de informatii din interiorul guvernului, vorbind despre posibilitatea inghetarii salariilor, despre acordul de finantare UE-FMI, despre indicatorii economici pe baza carora s-a construit actualul buget si multe altele (astazi a mai spus ceva in premiera), punand guvernul in situatia penibila de a confirma doar informatiile date de acesta.
Ok, multi se asteptau la asa ceva insa acum impresia generala este aceea ca nu avem un prim-ministru, ci doar un presedinte care este peste tot, se pricepe la toate si care are grija ca tara sa iasa basma curata, asumandu-si in plus si consecintele unui eventual esec.
In aceste conditii, mai avem nevoie de dl Boc? La ce bun un PM care ori tace, ori aproba spusele sefului? La ce bun un PM caruia ministrii PSD nu i se subordoneaza decat formal?
Ar fi o solutie declararea drept vacanta a functiei ocupata de fostul primar al Clujului iar acesta sa fie eventual angajat consilier prezidential?
Ar observa cineva ca nu avem prim-ministru?


Cristian Orgonas, Timisoara, blogger din 2008. Am 10 ani experienta in Vanzari, Supply Chain si Achizitii, iar pe acest blog public articole pe teme economice.
28.1.2009, 8:05 pm
Magistral articolul! Macar prin vacantarea postului de PM s-ar realiza economii la fondul de salarii (in legatura cu salariul PM am glumi). Dar daca vorbim, insa, de “cancelaria” PM (daca nu ma insel cateva sute de persoane), economia ai fi pe bune si consistenta. Ca doar consilierului presedintelui (daca dl Boc devine consilier al presedintelui), nu-i trebuie o “cancelarie” atat de mare.
28.1.2009, 8:26 pm
@Nicu Albu: nu am vrut sa fiu populist si sa mentionez cati bani s-ar castiga din o asemenea mutare
28.1.2009, 8:31 pm
Cristian, un simplu sfat: vezi ca ce e prea mult strica. Ma refer la postari si la aparitii.
28.1.2009, 8:31 pm
Corect, nu avem nevoie de Boc. Ar trebui sa-l ia Tolea sa-l arunce la tomberon, in direct, pe OTV.
Mai mult: nu avem nevoie nici de vocea din spatele trompetei sau de mana de pe joystick, asa ca ar putea de fapt sa-i arunce pe amandoi deodata, ca sa se umple macar pe sfert tomberonul, cu doi pitici.
28.1.2009, 8:32 pm
[...] realitatea a intrecut si cele mai “optimiste” asteptari, e de parere Cristian Orgonas pe blogul sau. Citeste mai [...]
28.1.2009, 8:42 pm
@Daniel: exact la acelasi lucru m-am gandit si eu astazi.
28.1.2009, 9:30 pm
[...] premierului Boc din ultimele doua saptamani a fost constatata si de Khris si de [...]
28.1.2009, 9:33 pm
Adu-l inapoi pe Tariceanu, ca sa ai impresia ca face ceva…
28.1.2009, 9:33 pm
catre Xerox, HP, Fujitsu Siemens si alti mari jucatori din piata: dragilor, n’aveti sa ne imprumutati vr’un copiator mai performant? Ne-ar trebui sa’l multiplicam pe Presedinte in cateva zeci de exemplare! …Cat sa ne scoata din criza, caci onor Traian Basescu are toate competentele: de ministru de finante, de ministru al apararii, de ministru de interne, de procuror general, de judecator suprem, de ministru al sanatatii, de orice, din ce in ce mai mult orice! Promitem ca postul de Prim Ministru sa il pastram originalului!
28.1.2009, 10:32 pm
unde e doc?
28.1.2009, 10:45 pm
Kris, tine cont ca Boc inca nu s-a dumirit pe ce functie a ajuns, din primar in premier, saltul e destul de mare. Cu toate acestea, am vazut ca el a luat-o cu binisorul si a facut ca la el la primarie, ce a stiut mai bine, si-a adus oamenii de la Cluj si se inconjoara cu ei pentru vremuri mai bune. Acum sigur ca pare de-a dreptul penibil ca Basescu face tot in locul lui – mai ales in partea mediatica – dar eu cred ca jocurile inca nu sunt facute si, judecand dupa ce s-a vazut la Boc-primarul, cred ca vom vedea si ceva surprize mai placute de la Boc-premierul. Stai se dumireasca barem! In orice caz Kris, de un prim-ministru ardelean clar avem nevoie! E o schimbare de paradigma benefica, zic eu.
28.1.2009, 11:06 pm
stiu ca nu e frumos ce spun, dar eu de-abia astept sa-si “rupa gatul” marinarul, prea si-a luat in serios rolul de tatuc… vom avea raspunsul electoratului la alegerile din toamna
28.1.2009, 11:18 pm
Doc a trecut pe la mine si o tine pe a lui. Mai vedem peste inca doua luni.
28.1.2009, 11:31 pm
[...]Despre bugetul de stat, pentru care el este principalul responsabil, vorbesc in ultimul timp Basescu, Stolojan, Cati Andronescu, Marian Sarbu, Mircea Geoana, foarte putin Pogea, si aproape deloc Boc. Iesirile publice ale premierului sunt foarte putine si ca cetatean nu pot sa nu-mi problema oare de ce il platim pe Emil Boc sa fie prim-ministru[...]
28.1.2009, 11:40 pm
@Radu: Emil Boc imi este simpatic si stiu ca a facut treaba buna la primarie, dar acum este calcat in picioare de Basescu. Iar in context, atitudinea lui este una greu de inteles.
@Lucian: un candidat la prezidentiale se pregateste in 1-2 ani ori pana acum Basescu nu are contracandidat. Aud ca Geoana ar dori sa candideze dar nu va fi decat carne de tun.
@Dan Selaru: nu inteleg care-i faza cu Doc
Mi-a scapat ceva?
28.1.2009, 11:59 pm
in sfarsit presedintele nostru e fericit. aproape isi vede visul cu ochii: el apara, el repune mingea in joc, el centreaza, el da cu capu’, el suteaza… problema este ca nu prea reuseste sa inscrie iar romania risca sa incaseze gol dupa gol in perioada urmatoare.
in alta ordine de idei, nu stiam ca presedintele romaniei are, conform constitutiei, prerogative de prim ministru. oricum, sunt uimit de notiunile economice pe care domnul basescu le poseda. poate isi face incalzirea pentru un viitor post de prim ministru(apropo de ce ziceai tu intr un articol trecut)
bine macar ca nu vine cu o propunere anticriza de genu: sa deschida cazinouri cat mai multe, ca sa stimuleze economia(vezi declaratia elenei udrea,care vrea sa renasca litoralul romanesc prin deschiderea de cazinouri, care colac peste pupaza vor primi se pare si facilitati fiscale)
misto guvern. misto presedinte.sa tot traim bine.
29.1.2009, 12:05 am
mai avem nevoie de dl khris sa repete dupa antene, realitatea, cotidianul, etc ca basescu e dictator? (ai uitat sa zici ca e mic si nu ajunge la microfon)
“un candidat la prezidentiale se pregateste in 1-2 ani ” – in timpuri normale; acum sinteti tot mai multi si aveti si criza de partea voastra; hai ca se poate, numa un hop mai este
pe de alta parte, daca iese johannis si-l pune pe tariceanu, o fi bine sa se inteleaga sau nu?
29.1.2009, 1:22 am
Doc sustine ca singura solutie logica de Guvern e PSD-PDL, eu am sustinut ca nu. E o chestie mai veche.
29.1.2009, 8:05 am
pentru cei care au o problema cu basescu, dincolo de neajunsurile lui reale, cateva intrebari:
1. “ce ati vrea sa faca un presedinte in situatia de fata?” – raspuns constructiv, va rog.
2. “detaliati si explicitati cum, unde si cand greseste basescu in situatia de fata?”
si daca raspundeti la intrebarile astea, puteti raspunde apoi si la intrebarea:
“unde greseste boc in situatia de fata?”
29.1.2009, 10:13 am
@Vali: iti raspund pe scurt
1. Sa il lase pe Boc sa fie PM. Se implica mult prea mult in decizile guvernului dand impresia ca Boc este acolo doar de decor.
2. Sunt constient ca Basescu risca cel mai mult din punct de vedere electoral daca actuala coalitie o da in bara, insa una este sa “supervizezi” activitatea guvernului si alta este sa te erijezi in PM
Spuneam ca Boc este un tip de treaba dar pare foarte moale. Vreau sa il vad ca isi ia in serios rolul de lider al guvernului, lucru care pana acum nu s-a intamplat.
29.1.2009, 10:50 am
nu cris, tot nu ai raspuns. ce e gresit in atitudinea celor doi? eu pun intrebarea prin prisma interesului meu ca cetatean ce are in vedere statul de drept si buna guvernare si nu prin prisma “luptelor” politice. ca sa reformulez, statul de drept si buna guvernare sunt afectate de actiunile politice ale celor doi?
29.1.2009, 11:04 am
Suntezi jalnici comentatori de doi bani. Credeam ca nu sunteti asa de dusi dar sunteti rau de tot. Cine dracu sa va mai creada? Cand se implica presedintele sariti toate tonomatele
e ce Se implica? Cand nu se implica
e ce nu se implica? Cand se intelege cu PM : De ce se intelege tam tam tam…….? Cand nu se intelege vai ne-am saturat de scandaluri. Sunteti jalnici in dorinta voastra de a casiga cat mai multi bani. Si mai aveti tupeul sa vorbiti de spaga si spagari. Mi-e scarba de voi
29.1.2009, 12:50 pm
Sincer chiar nu ma intereseaza acum cine conduce “de fapt”, cred ca acum ar trebui sa ne preocupe in primul rand CUM e condusa tara. Dupa parerea mea e condusa prost sau foarte prost, din urmatoarele motive:
- lipsa de viziune (cam toti dau din colt in colt, unii se bucura ca au scapat de guvernare, altii mai multi se bucura ca s-au vazut cu painea si cutitul in mana dar nu prea stiu ce sa faca cu ele)
- presiunea imensa a promisiunilor din campanie -> asteptari foarte ridicate din partea “poporului”
- iminenta campanie electorala de la prezidentiale
E evident ca omul momentului este Basescu, el e la comanda navei. Daca ii iese pasienta se va incununa cu lauri, daca nu, va sacrifica pe careva de pe langa el, in speta pe actualul premier. In concluzie, mai avem nevoie de dl. Boc, ca sa aiba cine incasa castane cand se va trage concluzia ca treaba a mers prost.
29.1.2009, 1:31 pm
murphy, vali si ion = trompetistii lui basescu?! Ori sunteti naivi sa credeti in altruismul celor doua personaje, ori sunteti trompete!
In primul rand pt ca in prag de criza guvernul incearca sa taie de la cei saraci, “facand economie” la buget, cand de fapt se cheltuie sute de milioane pe “intretineri, deszapeziri etc” ale autostrazilor (cele numeroase) si dn-urilor din .ro. Evident, firmele apartin lui n’ea casuneanu, prietenul tuturor partidelor. Mai vin si cu propunerea sa taie legea copyright-ului – LOL.
.
La inceputul anului spuneau ca se apuca dupa 20 ian de buget, pt ca trebuie sa-si revina dupa sarbatori! WTF, noi muncim de pe 5!
Mai deunazi pe preamaritul il durea de constitutie si de largirea puterilor! Mi-ar placea dupa ce o sa se voteze la referendum aceasta largire, sa iasa nastase la alegeri! Atunci sunt curios cine o sa mai comenteze
Singurul lucru constant timp de 20 de ani a fost “greaua mostenire” si vesnica tranzitie!
Sunt aproape sigur ca cei trei amintiti la inceput o sa inceapa cu flame, ca de’, cine nu-l apreciaza pe base, este trompeta lui felix/iliescu!
“Whoever won, we lost!”
29.1.2009, 1:59 pm
skinet, inteleg ca in romania s-a instaurat maniheismul, boala asta de a imparti romanii in doua “cete”, pro si antibasescu. inteleg si ca e mai usor sa te legi de oameni cand nu ai idei, dar, totusi, gresesti.
asta pentru ca tema in discutie nu e daca masurile luate de guvern sunt bune sau rele (parerea mea – nu sunt, dar despre asta se poate discuta oricand), ci cine e prim ministru, boc sau basescu. aristotel numea chestia asta ignoratio elenchi, ignorarea tezei, dar intr-o tara in care ratingul lui badea e aiuritor, nu trebuie sa ne miram ca logica are probleme majore.
in rest, evident ca banii sunt gestionati prost, cum ar fi, de exemplu, reducerea cu 81 de procente a bugetului cercetarii sau cele 2 miliarde ron pentru tichete de vacanta, ca sa dau doar doua exemple care-mi vin repede in cap.
si in final, cred ca iti place tare bulibaseala de pe scena politica romanesca daca vrei asa de tare sa ramana in vigoare actuala constitutie
29.1.2009, 2:17 pm
Nu-mi mai place de mult timp ceea ce se intampla pe scena politica din .ro, asta nu inseamna ca e buna orice schimbare, mai ales una care favorizeaza totalitarismul!
N-am vrut sa te jignesc, insa am avut senzatia ca esti pornit sa demonstrezi ca de fapt nu exista cusur in modul de a actiona al actualilor conducatori!
Insa n-am inteles lipsa mea de idei! In ce privinta? Vrei sa vin eu cu rezolvarea crizei sau vrei sa argumentez faptul ca m-am “luat” de tine?!
Si apropos, in general cei care intra pe un blog politic pot fi impartiti in 2 “cete”, cei indiferenti nu cred ca frecventeaza blogurile cu tenta politica!
29.1.2009, 2:22 pm
Cat despre nanoboc, am mai spus, mai potrivit ar fi sa-i spunem bocsescu!
N-am nici cea mai mica indoiala ca face asa cum ii “sopteste” preacinstitul! Oricum de la acest guvern n-am sperante nici cat am avut in guvernul nastase! Faptul ca este condus de bok, sau de basexu nu schimba cu nimic imaginea de mafie-bordel a sa!
29.1.2009, 2:35 pm
intotdeauna va exista un boc. pe de alta parte faptul ca boc si-a dus echipa cu el e bine ca mai strica apele prin cancelarii. astia noi nu ii cunosc pe ai lu adisor si razgandeanu care si-au schimbat doar microfoanele in vremea schimbatului de mandat. ramane de vazut daca ii “papa” cu fulgi cu tot astia vechii sau daca au ceva potential ardelenii astia. daca n-au asta e, macar au incercat, iar boc poate sa manance …
29.1.2009, 2:42 pm
s-o luam pe rand, skinet:
1. totalitarismul e un cuvant greu si eu, in locul tau, nu m-as hazarda sa-l folosesc asa de usor privitor la ce se intampla in romania. poti vorbi despre stat polietienesc, nici macar de dictatura, insa din nou gresesti. daca ai fi citit cele 68 de pagini ale raportului comisiei de modificare a constitutiei, vei fi vazut ca nimic nu duce in acel plan in transformarea romaniei intr-o dictatura. din contra. si chiar daca acele propuneri ar fi pro-dictatoriale, modificarile la constitutie ar trebui sa treaca inca de doua filtre, parlamentul si referendumul. iar dincolo de toate, pentru ca basescu este problema ta, acele modificari in directia unui presupus stat dictatorial, paradoxal, n-ar fi in beneficiul lui, pentru ca sunt sanse minime ca ele sa fie aplicate inainte de mandatul ce incepe in 2014.
2. orice politician greseste, cei romani prin excelenta, cei actuali in primul rand si este datoria noastra sa-i criticam, ca indivizi afectati de deciziile lor. dar trebuie sa criticam ceea ce gresesc, nu inchipuirile noastre despre ei.
3. apreciez bogatia ta de idei: “totalitarism”, “nanoboc”, “basexu”. originalitatea ta este fantastica.
29.1.2009, 3:20 pm
@valy
3. “inteleg si ca e mai usor sa te legi de oameni cand nu ai idei” – te citez!
2. evident, noi trebuie sa nu ne “inchipuim” nici o afacere, tun, sete de putere etc, trebuie sa-i criticam doar pe dovezi!
1. Ma bucur ca ai citit tu cele 68 de pagini si esti lamurit, eu fiind influentat de mass-media(probabil de antenele lui felix, realitatea lui vantu, majoritatea ziarelor), sunt manipulat!
Cred ca esti de acord ca nu are sens sa continuam “discutia”!
29.1.2009, 4:12 pm
@khris
sorry pt mesajul contondent; eram exasperat de avalansa de emisiuni/articole/etc care toate spun pe tonuri diferite acelasi lucru; de unde ma uit eu arata a linsare organizata
uite, de exemplu, in bucuresti a fost linsat la fel videanu; rezultatul: a fost ales oprescu; s-a spus ca trebuie data o sansa omului si s-a facut liniste in media; de aproape un an de zile linistea se mentine, nu mai exista probleme, nervi intinsi la maxim, etc; nu sint in bucuresti, da m-as mira sa se fi rezolvat toate
boc – de la mine se vede asa: omu a facut treaba buna la cluj; n-a executat ordine, n-a fost papagal/trompeta/etc, a facut ce l-a dus capul si a iesit bine; acu, de o luna, ca prim-ministru pot sa presupun ca lucra ca dementu sa iasa bugetul, programul anti-criza, etc; poate nu comunica destul, poate nu comunica bine, poate o ia prea incet si se sfatuieste cu toti sa nu greseasca sau sa nu lase chestii vulnerabile legal sau mediatic (cum a facut cu ordonanta), dar, la dracu, dati-i o sansa omului sa faca (asa cum i s-a dat lui oprescu sau lui tariceanu II); nu asa ar fi corect?
29.1.2009, 4:20 pm
@skynet
trompetist am fost in scoala generala; din pacate, acu nu mai sint
pe de alta parte, sint intr-adevar votant pd-l si basescu; nu e nici o boala, nici un viciu, presupun ca e o pozitie la fel de rezonabila, exact la fel cum probabil ai si tu motive sa fii impotriva; e o tara libera, nu?
29.1.2009, 7:24 pm
@murphy: si eu mi-as dori sa cred ca Boc nu are timp de conferinte de presa pentru ca lucreaza din greu la buget. Vom vedea cum sta treaba in urmatoarele luni.
30.1.2009, 2:09 am
“sorry pt mesajul contondent; eram exasperat de avalansa de emisiuni/articole/etc care toate spun pe tonuri diferite acelasi lucru” — un sfat marunt, nu te mai stresa atat de grija fata de boc/bas, ei nu se streseaza atat pt tine (iti garantez eu asta)! In fata cui crezi ca se pateaza imaginea lor din cauza antenelor? In fata strainatatii? Aia nu se uita la tv-ul romanesc! In fata electoratului?! Astia “traiesc bine”, deci nu se uita ei in gura antenelor!
Sper ca cei 5% te-au mai calmat in privinta lor!
30.1.2009, 7:57 am
skynet, tot n-am inteles de ce insisti atat de tare sa pomenesti de un lucru de care nu te acuza nimeni, acela ca ai fi influentat de o mass media de doi bani. in rest sa fii sanatos si “un sfat marunt, nu te mai stresa atat de grija fata de boc/bas, ei nu se streseaza atat pt tine (iti garantez eu asta)!”
30.1.2009, 8:47 am
inteleg ca poate este prea dimineata si ai pierdut sirul. “trebuie sa criticam ceea ce gresesc, nu inchipuirile noastre despre ei.” – cred ca la media te referi… doar nu crezi ca visez noaptea despre cei doi!
30.1.2009, 8:52 am
nu, skinet, eu ma refeream la inchipuirile tale, nu ale mass-media… cele diurne, bineinteles
30.1.2009, 9:09 am
Inseamna ca am o imaginatie puternica in cazul asta – coincide cu ceea ce spune mass media!
. Dar parca terminasem “discutia”!
30.1.2009, 9:19 am
Vali&Sky: game over please
30.1.2009, 9:21 am
skinet, daca ai terminat discutia, de ce mai dialoghezi?
in sfarsit, ca sa pun punctul pe i, inca nu am auzit explicatia de ce ar gresi (practic, constitutional, moral etc.) basescu prin faptul ca se implica in activitatea guvernului
30.1.2009, 9:22 am
ok, khris!
30.1.2009, 3:15 pm
@skynet
“Sper ca cei 5% te-au mai calmat in privinta lor!”
schematizezi si personalizezi prea mult discutia; folosesti presupunerile tale pe post de argumente si atunci faci erori; uite un exemplu: eu fac parte din ceea ce ar trebui sa fie “bazinul electoral liberal”, adica intreprinzator privat cu plata la zi a datoriilor catre stat; daca se vor da cei 5%, si din banii de la mine se vor da
10.3.2009, 9:02 am
[...] PS: Discursul pe care presedintele l-a sustinut in Parlament a fost in mod evident un discurs de prim-ministru. In aceste conditii, repet intrebarea: mai avem nevoie de dl Boc? [...]