Eu am vazut la angajat de la 9.5% la 10.5% si la angajator de la 18.5% la 20.8%.

Pe ceilalti 0.5% nu ii gasesc

skortzy: trebuie sa rafaci calculele, contributiile cresc cu 3.8%. Noi sa fim sanatosi.

Am pus calculele complete la http://www.coins.ro/politic/statul-ia-mai-mult-decat-da.html.

-”de ce ar accepta sindicatele alte cifre?”
Pt. un motiv foarte simplu: ca nu-s bani. Iar sindicatele nu intotdeauna sint irationale sa nu inteleaga ca cresterea fara acoperire nu sint in interesul salariatilor pt. ca doar declanseaza inflatia iar in final oamenii ramin cu mai putini bani (putere de cumparare mai mica). Pina una alta lucrurile sint in limite rezonabile dupa toate discutiile cu sindicalistii, sa nu panicam lumea degeaba.

-”salariile bugetarilor se maresc cu 5% insa avand in vedere ca si CAS-ul creste cu 3.3%, salariile cresc in mod real cu 1.7%”
Logica de 2 bani. Afla ca nu toata acea crestere de CAS e platita de angajat. Iar despre partea in plus platita de angajator angajatul nu este deloc afectat, el tot atitia bani primeste in mina (doar angajatorul va plati in plus pe fondul de salarii pt. CAS). Nu uita ca aici discutam de “salariile bugetarilor” nu de taxele platite de angajator.

- “In opinia mea, putem ajunge la 2% doar daca sacrificam investitiile”
In opinia ta de specialist poti sa crezi ce vrei. In opinia mea de muritor de rind stii cum poti sa incepi un chef romani la ora anuntata? Ii chemi pe toti cu cel putin o ora mai devreme. Nu uita ca aici e vorba de guvernul romanilor, ce trebuie sa le spui exact la fel: ne propunem 2% ca in final sa avem 3-4%. Daca iti propui din start 3-4% ghici ce se va intimpla la romani? Asta e scris in codul nostru genetic si de-aia nu sintem nemti. Si stii ce se intimpla dupa minciunele de-astea? Absolut nimic, pt. ca toti le accepta ca ceva normal (mai putin specialistii UE, insa aia e alta mincare de peste).

-”avem un guvern responsabil?”
Asta este perfect echivalent cu intrebarea retorica “avem ziaristi responsabili?”
Stai linistit raspunsul e nu, poti sa critici din orice pozitii vrei. Insa realitatea e ca e tot atit de responsabil cit oamenii pe care ii conduce, indiferent ca-s ziaristi sau muritori de rind.

Pai e simplu, mi’a zis el. Acu’ multi ani aveam si noi. Soferii, de fiecare data cind dadeau intr’o groapa, si parca toti dadeau intentionat de cum vedeau una, dadeau fuga la compania de asigurari sa le plateasca reparatiile. Cind companiile de asigurari au inceput sa plateasca prea des si prea mult si incepeau sa aiba pierderi, au pus cohorta de avocati pe administratia locala. Care a pus presiuni pe guvern si parlament. Care au venit cu o lege de cedare a drumurilor unor companii spre administrare.

In plus, legea era dublata de procedura ultra-rapida de rezolvare a conflictelor: dai in groapa, faci poza, faci plingere cu poza la primarie, obtii banii de reparatii aproape instantaneu (1-2 zile). Primaria da in judecata compania care gestioneaza drumul, cu dovezile de la tine, si recupereaza banii la fel de repede.

Rezultatul? In Franta nu sint gropi. Sau, eu unul, nu am vazut.

My point? Implicarea directa a statului a fost minima in procesul asta. Nu a asteptat nimeni sa vina statul cu o solutie ci doar l’a presat sa accepte una logica si eficienta care nu l’a costat mare lucru.

Eu sint adeptul statului minimal. si cred cu convingere ca nu se va rezolva aproape nimic cu adevarat atita timp cit asteptam inca de la el mai mult decit sa fie minimal.

Am scris’o si la mine, cu riscul de a’mi atrage injuraturi, nu cred ca vina este numai la guvernanti. Evem o mare problema la baza societatii, la cei care pun la modul cel mai practic cu putinta in aplicare planurile. Muncitorul cu lopata, functionarul de la ghiseu, paznicul, seful de echipa, toti acestia sint departe de a oferi un suport cit de cit decent implementarii oricarui plan.

Si, din pacate, pina la urma totul se rezuma la calitatea muncii acestora. Oricit de minunate vor fi planurile guvernantilor, daca nu sint aplicate sint nule.

Si un exemplu punctual: Acum 2 saptamini am fost in Kurdistan unde am vazut o centrala aproape terminata. Surpriza a fost ca o parte din lucrari au fost executate de o companie romaneasca, exact aceeasi cu care am lucrat la o centrala din Bucuresti. Despre cea din Bucuresti pot spune ca a fost cel mai frustrant proiect din viata mea. In mare parte tocmai din cauza acestei companii romanesti. In Kurdistan am vazut una din cele mai curate si mai bune implementari din experienta mea. Ce ne face sa lucram de mintuiala pentru noi si sa fim foarte apreciati cind lucram pentru altii? Sa fie frica un motor atit de important pentru noi? (daca da, mai avem mult pina a deveni o natiune moderna)